demo-day-upcelerator.jpg

Pe 26 noiembrie, la Chișinău, 10 dintre cele mai promițătoare start-upuri tehnologice vor urca pe scenă la evenimentul de absolvire și Demo Day al programului Upcelerator, ediția #AI. În fața mentorilor, investitorilor și liderilor din industrie, fondatorii vor concura pentru obținerea grantului de 70 000 lei acordat de Orange.

Ce este Upcelerator?

Upcelerator este un program de accelerare online de trei luni, în limba engleză, destinat tuturor celor cu idei de afaceri tehnologice. Participanții beneficiază de ghidare, mentorat și instruire practică pentru dezvoltarea unui MVP (produs minim viabil) și soluții inovative, alături de mentori cu experiență în transformarea ideilor în afaceri globale.

Afacerile din Moldova sunt „în pas cu lumea” globală

În această ediție, start-upurile s-au concentrat pe dezvoltarea de produse tehnologice inovative, adaptate la cerințele pieței globale și care răspund nevoilor clienților din viitor, integrând soluții AI pentru a spori eficiența și valoarea acestora. Din cele 150 de aplicări, 85 de idei promițătoare au fost selectate pentru etapa „Bootcamp de lansare”, reunind participanți din întreaga lume, inclusiv din Elveția, India, România și Moldova, pentru a revoluționa domenii precum sănătate, tehnologie, educație și nu numai.

100+ ore de mentorat în business și inteligență artificială

Fondatorii au interacționat în sesiuni live cu 22 de experți internaționali din țări precum Germania, Regatul Unit, Spania, Moldova, Cehia, Croația, Polonia, Grecia, SUA, Brazilia și Malaezia.

Totodată, participanții au beneficiat de peste 100 de ore de mentorat cu experți rezidenți, antreprenori remarcabili în tehnologie și business, care le-au oferit atât cunoștințe teoretice, cât și experiență practică din propria activitate.

Mentorii rezidenți pe domeniul business includ:
# Aliona Levca – CEO Pinky CyberSafe;
# Carolina Racoviță – inovatoare digitală;
# Daniel Trohin – CEO Renter;
# Mihai Țîbîrnă – Product Manager la Sumboard;
# Mihai Coșleț – CTO Robolex;
# Sergiu Cașu – cofondator Oto.

Expertiza în domeniul inteligenței artificiale a fost asigurată de organizația Sigmoid, cu mentori rezidenți precum:
# Vladimir Stojoc – CEO Sigmoid;
# Alexandru Clefos – Data Scientist la Entangled AI;
# Denis Smocvin – Software Engineer la Amdaris;
# Vasile Drumea – Software Engineer la Grid Dynamics;
# Vlad Polisciuc – CTO la Rocman Systems.

De la HealthTech la FoodTech, ce domenii aleg tinerii pentru afaceri?

Această ediție a acceleratorului aduce start-upuri inovatoare bazate pe AI, care răspund nevoilor pieței în domenii variate: educație, sănătate, alimentație și legal.

Printre acestea se numără Symptive, o aplicație pentru monitorizarea și prevenirea afecțiunilor de sănătate la femeile în premenopauză și menopauză; Zukino, o platformă de design vestimentar personalizat; și QandEats, o soluție pentru planificarea alimentației sustenabile, care reduce risipa alimentară și promovează un stil de viață ecologic.

„Ai 3 minute să mă convingi”

Momentul de glorie se apropie rapid, deoarece pe 26 noiembrie, în cadrul Demo Day la Orange Digital Center, cele mai promițătoare 10 idei de afaceri tehnologice selectate vor fi prezentate în fața investitorilor, mentorilor și liderilor din industrie.

La eveniment fiecare fondator va pitch-ui ideea de start-up în trei minute, având ocazia să-și expună soluția inovatoare și să atragă sprijin pentru dezvoltarea afacerilor proprii. Marele premiu pentru care vor concura participanții este un grant nerambursabil de 70 000 lei acordat de Orange.

Dacă ești pasionat(ă) de afaceri, tehnologie și inovație, ești invitat(ă) la Demo Day, pe 26 noiembrie, între orele 18.00 și 21.30, la Orange Digital Center. Evenimentul se va desfășura în limba engleză.

Participarea este gratuită, însă neapărat înscrie-te aici.

Preluat de la: diez.md