sindrom-de-colon-iritabil.jpg

Cel mai frecvent diagnosticată afecțiune intestinală este sindromul de colon iritabil. Sindromul de colon iritabil presupune existența unor contracții neregulate ale mușchilor de la nivel intestinal, urmarea acestui lucru fiind mișcarea grea a reziduurilor alimentare la nivelul colonului, ceea ce duce la acumularea lor la acest nivel, respectiv la perturbarea procesului fiziologic de digestie și defecație.

Cu alte cuvinte vorbim de o afecțiune cronică ce afectează intestinul gros și care trebuie gestionată în permanență. Majoritatea pacienților au vârstă sub 50 de ani, iar femeile sunt mai predispuse la a fi afectate; ele reprezentând două treimi din rândul pacienților diagnosticați cu sindrom de colon iritabil.

Alimentația, sedentarismul, stresul, modificările hormonale, administrarea anumitor medicamente (de exemplu antibioticele), vârsta și sexul pot prezenta factori de risc pentru declanșarea sindromului de colon iritabil.

Există patru tipuri de sindrom de colon iritabil:

Această afecțiune cronică poate fi gestionată în cele mai multe cazuri conservator prin ajustarea stilului de viață, respectiv ajustarea alimentației ca primă măsură.

Simptomele precum: balonarea, flatulența, durerea abdominală care dispare prin defecație, alternanța diaree/constipație, senzația de defecație incompletă, greață, oboseală, prezența mucusului în scaun pot fi declanșate sau agravate de consumul anumitor alimente precum:

Aceste alimente nu declanșează simptome la toți pacienții cu sindrom de colon iritabil. Prin urmare fiecare pacient în parte trebuie să țină un jurnal alimentar și să identifice și să elimine sau să consume cu moderație alimentele ce îi declanșează una sau mai multe simptome caracteristice afecțiunii.

Pacienților cu sindrom de colon iritabil le este benefic consumul crescut de fibre vegetale găsite în alimente precum:

Prin consumul acestora pacientul crește șansele reglării tranzitului intestinal. Se recomandă introducerea și creșterea consumului de supă, iaurt, chefir și lapte bătut.

Pacienții cu sindrom de colon iritabil mai pot consuma:

De-a lungul timpului a fost demonstrată eficiența dietei de tip FODMAP– fermentable oligosaccharides, disaccharides, monosaccharides and polyols- dietă cu conținut scăzut în oligozaharide, dizaharide, monozaharide și polioli fermentabili. S-a arătat că intestinul subțire nu absoarbe prea bine aceste elemente, prin urmare dieta presupune ca timp de câteva săptămâni aceste alimente:

Se vor nota alimentele care sunt tolerate, cât și cantitatea tolerată.

Un element esențial pentru starea de bine generală a pacienților cu sindrom de colon iritabil este hidratarea între mese. Cafeaua, alcoolul sau băuturile carbogazoase nu sunt recomandate a fi consumate pentru hidratare!

Pacienților cu sindrom de colon iritabil li se recomandă evitarea medicamentelor care agravează apariția simptomelor gastrointestinale: antibioticele, siropurile pentru tuse (din cauza conținutului mare de zahăr) și unele antidepresive. Aceste categorii de produse medicamentoase se vor lua doar la recomandarea medicului ce trebuie informat în legătură cu afecțiunea cronică de sindrom de colon iritabil, înainte de recomandarea unui tratament pentru o altă afecțiune.

Având în vedere că stresul este un factor declanșator al simptomelor specifice sindromului de colon iritabil se recomandă următoarele:

Simptomele pacienților cu sindrom de colon iritabil pot fi ameliorate cu un mod de viață echilibrat, mese regulate, eliminarea exceselor și prin evitarea sedentarismului.

Foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro