Tot auzim expresii precum „băiețelul mamei”, „puișorul mamei” (analogie la expresia în limba rusă сыночка-корзиночка) și alte formulări care sugerează că relația dintre părinți și copii poate fi influențată de gen. Dar oare mama își iubește fiul și fiica în mod diferit? Pentru a înțelege mai bine cele două tipuri de relații, colegele noastre de la ru.diez au discutat cu Olga Zolotko, psihologă și consultantă.

Olga Zolotko este magistră în psihologie și specialistă în domeniul relațiilor de cuplu și de familie.

Psihologa lămurește că unul dintre motivele care duce la apariția unor astfel de etichete ar putea veni din percepțiile pe care le are societatea.

Este mai ușor să pui unei femei sau unui bărbat o astfel de etichetă, decât să înțelegi cu ce dificultăți legate de separare sau cu ce traume familiale s-a confruntat persoana. În plus, societatea reacționează diferit la manifestarea unor astfel de tipare și, uneori, chiar le încurajează.

De exemplu, sprijinul emoțional și financiar oferit de un tată fiicei sale nu provoacă, de obicei, reacții negative din partea societății. În același timp, ajutorul financiar oferit de mamă fiului și legătura emoțională strânsă dintre cei doi sunt adesea ironizate dur.

Specialista spune că expresia „băiețelul mamei” (analogie la expresia în limba rusă сыночка-корзиночка) descrie doar ceea ce se vede la suprafață. În spatele acestui comportament pot exista cauze mai profunde, precum probleme în relația dintre părinți sau anumite particularități ale educației. Mai târziu acestea se pot reflecta asupra persoanei și la vârsta adultă și se pot manifesta prin dependența de opinia părintelui, prin idealizarea acestuia („mama gătește mai gustos”) sau prin dificultăți în construirea unei relații cu partenerul.

Un alt factor îl reprezintă stereotipurile de gen ale părinților, care le transmit copiilor cum ar trebui să se comporte în funcție de sexul lor. De exemplu, „băieții nu plâng” sau „fetele trebuie să fie liniștite”.

Sunt exemple de convingeri care limitează flexibilitatea emoțională, dar și alegerea profesiei, a hobbyurilor și a modului de comportament. Copilul învață să se adapteze așteptărilor și poate fie să își reprime anumite părți importante ale personalității, fie să își formeze un anumit rol pe care continuă să îl joace și la maturitate. Acest lucru duce adesea la conflicte interioare și la pierderea sentimentului de autenticitate.

Psihologa menționează că, într-adevăr, pot exista diferențe în modul în care mama își iubește fiul și fiica. În relația cu fiica poate fi observat un tipar în care mama se identifică cu copilul pe care îl vede ca pe propria versiune din trecut sau ca pe o continuare a sa în viitor. În acest caz ea poate discuta mai des cu fiica despre sentimente, aspectul fizic și rolurile pe care le are în viață.

În relația cu fiul accentul se pune mai des pe dezvoltarea independenței, pe disciplină și pe „pregătirea pentru rolul de bărbat”. Aici apare ideea de complementaritate: „El este de sex opus, este diferit.”

Stilul individual de atașament al mamei față de copil este influențat de propria experiență din copilărie, de existența unor stereotipuri și scenarii familiale, de trăsăturile de personalitate ale copilului și, uneori, de diferențele de temperament.

Da. Și proiecțiile pot fi diferite în funcție de sexul copilului.

Așteptări tipice: de la fiu mama se poate aștepta să fie puternic, să nu își arate vulnerabilitatea și să aibă succes, iar de la fiică – să fie îngrijită, grijulie, să corespundă standardelor de frumusețe și să fie docilă.

Aceste așteptări pot influența modul în care copilul este crescut și mesajele pe care le primește. El sau ea le poate percepe ca pe niște reguli de tipul „așa trebuie”, ceea ce îi poate limita dezvoltarea și alegerile.

Trecerea copilului la viața de adult presupune o schimbare a relației cu părinții, inclusiv a rolurilor și a limitelor dintre ei, explică Olga Zolotko.

În mod ideal părinții îi oferă treptat copilului mai multă independență și încep să interacționeze cu el precum cu un adult egal. Problemele apar atunci când există o grijă excesivă și încercări de a proteja persoana care devine adult de „pericolele” lumii exterioare, chiar și în situațiile în care acest lucru nu este necesar.

O dinamică sănătoasă presupune revizuirea așteptărilor, respectarea noilor limite și păstrarea legăturii emoționale fără control, la nivelul unei relații dintre doi adulți egali.

Psihologa menționează despre câteva aspecte:
# planificarea, în mod regulat, a unor activități petrecute separat cu fiecare copil;
# aplicarea acelorași reguli și consecințe pentru toți copiii;
# încurajarea dezvoltării inteligenței emoționale la toți copiii, aceștia fiind învățați să își recunoască și să își exprime sentimentele;
# acordarea atenției intereselor copilului și susținerea diversității acestora, fără a le limita prin așteptări legate de gen.

În plus, părinții ar trebui să discute între ei deciziile legate de educația copiilor fără ca aceștia să fie de față, pentru a reduce la minimum situațiile în care părinții transmit mesaje sau aplică reguli diferite.

Apropo, din acest an, #diez publică și materiale pentru părinți pe care le poți găsi accesând tagul Articol pentru părinți.

Preluat de la: diez.md