Logo-pe-fotografie-19.jpg

Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral lansează un concurs de pictură cu tematică electorală. Oportunitatea este destinată tinerilor pasionați de artele plastice care își fac studiile la școlile de arte din Republica Moldova. Lucrările realizate în cadrul concursului „VotART” vor fi utilizate de către organizatori pentru materialele despre educația electorală, în cadrul instruirii și informării alegătorilor.

Concursul „VotART” se va desfășura în perioada 5-12 octombrie la Chișinău. Participanții vor picta lucrările în cadrul unui atelier cu tematica „Moldova votează”.

# Participarea la concurs este gratuită.
# Concursul este organizat pentru două categorii de vârstă:
— 14-17 ani
— 18-22 de ani.
# Materialele necesare pentru realizarea picturilor vor fi puse la dispoziție de către organizatori.
# La concurs pot participa tinerii din entitățile educaționale cu profil artistic din Republica Moldova.

Persoanele care intenționează să participe la concurs vor expedia un dosar care să conțină:
# formularul de participare;
# trei lucrări realizate în ultimii doi ani, executate la alegere în acuarelă, guașă, acrilic, pastel și însoțite obligatoriu de următoarele informații (jos, în partea dreaptă a lucrării):
— numele, prenumele autorului;
— vârsta autorului;
— titlul lucrării;
— instituția de învățământ;
— localitatea;
— numele, prenumele profesorului care l-a mentorat;
# acordul scris al părinților sau tutorelui în cazul participanților minori.

Tinerii interesați sunt îndemnați să expedieze dosarul la adresa electronică [email protected]. Termenul-limită pentru înscriere este 29 septembrie, ora 23.59. Lucrările vor fi prezentate în format electronic, cu o rezoluție înaltă. Doar persoanele selectate pentru a participa la concurs vor fi contactate pe e-mail sau prin telefon.

Juriul va selecta trei creații câștigătoare pentru fiecare categorie de vârstă. Învingătorii vor fi premiați după cum urmează:
# locul I – un certificat în valoare de 1 300 de lei;
# locul II – un certificat în valoare de 1 000 de lei;
# locul III – un certificat în valoare de 800 de lei.

După încheierea atelierului, picturile câștigătoare vor fi prezentate în cadrul unei expoziții, iar apoi utilizate la elaborarea materialelor despre educația electorală. De asemenea, comisia de evaluare va acorda premii în valoare de 500 de lei pentru două lucrări deosebite. Organizatorii vor oferi celorlalți participanți la concurs cadouri și certificate de participare.

Etapele concursului:
# 5 octombrie, în intervalul orar 10.00-12.00 – deschiderea concursului;
# 5 – 12 octombrie – participanții vor continua lucrul de sine stătător, acasă;
# 12 octombrie, în intervalul orar 10.00-14.00 – evenimentul de premiere. Fiecare participant își va prezenta lucrarea timp de trei minute.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md