oboseala-dureri-de-cap-covid-1.jpg

Difuze sau localizate, bruște sau treptate, durerile de cap pot fi extrem de supărătoare. Primul impuls este acela de a lua o pastilă, însă acelaşi efect al medicaţiei îl pot avea şi alte metode, precum cele naturiste. Un remediu absolut genial, în rândurile ce urmează.

Mulți apelează la pastile atunci când resimt o durere de cap sau chiar când se simt rău, pur și simplu. Durerea de cap poate fi combătută, însă, și prin metode naturiste. Neurologul Yann Rougier a scris în ”Ghidul analgezicelor naturale”, cum putem anihila durerea de cap fără a avea nevoie de pastile.

Astfel, neurologul recomandă uleiul esențial de mentă, care are efect anestezic. Atenuează rapid durerea din momentul în care îl aplici în zona afectată și masezi ușor, timp de 15 minute.

Potrivit , uleiul esențial de mentă îmbunătățește circulația sângelui în zona capului și relaxează mușchii feței. Este printre cele mai utilizate din lume și se spune că ar fi la fel de eficient că acetaminofenul. Atunci când este pus pe piele, acesta are rapid un efect analgezic.

În cele mai multe cazuri, durerile de cap sunt generate de factori care țin de viața cotidiană, iar în afară de disconfortul specific, acestea nu sunt asociate cu riscuri majore pentru sănătate.

Stresul și oboseala sunt două dintre cauzele cele mai frecvente pentru dureri de cap, dat fiind faptul că stilul de viață modern impune multora un program zilnic tot mai încărcat și agitat.

O altă cauza o constituie deshidratarea, care determină o îngroșare a sângelui și o creștere a presiunii intracraniene. Aceasta este explicația pentru durerile de cap apărute pe fondul consumului redus de lichide, mai ales în zilele călduroase sau în condiții de efort intens.

Cafeina în exces, alcoolul și sarea, iarăși, sunt ingrediente care pot provoca dureri de cap, prin creșterea tensiunii arteriale, precum și prin alte modificări chimice pe care le produc în organism.

Nu în ultimul rând, lumina puternică și zgomotul sunt stimuli care irită sistemul nervos în condiții de expunere prelungită, generează stres și cresc tensiunea arterială, creând astfel condițiile propice pentru dureri de cap.

Durerea de cap (cefaleea) se mai asociază și cu :

• Rigiditatea gâtului
• Febră mare (mai mult de 39°C)
• Convulsii
• Confuzie
• Pierderea cunoşțînţei (leşîn)
• Ameţeală, slăbiciune sau paralizie apărută pe o parte a corpului
• Dificultăţi de vorbire, vedere sau mers
• Durere la nivelul ochilor sau urechilor
• Dificultăţi de concentrare
• Tulburări de vedere
• Vărsături

Dacă durerile revin frecvent sau sunt foarte intense (și însoțite de unul sau mai multe din stările mai sus descrise), consultă un specialist pentru că pot reprezenta un semnal de alarmă pentru alte afecţiuni.

Când poate semnala o durere de cap prezența unei tumori?

FOTO: Shutterstock

Preluat de la: csid.ro