muzeu-2.jpg

Guvernul Republicii Moldova a adoptat un nou proiect de lege elaborat de Ministerul Culturii, care promite să aducă schimbări semnificative în funcționarea celor 132 de muzee din țară. Printre cele mai importante noutăți se numără acordarea independenței muzeelor în stabilirea prețurilor biletelor și tarifelor pentru servicii, precum și introducerea conceptului de „muzeu virtual”.

Noile reglementări includ mai multe măsuri menite să modernizeze sectorul muzeal și să îl facă mai atractiv pentru vizitatori. Una dintre cele mai importante modificări este oferirea independenței financiare muzeelor. Prin urmare, acestea își vor putea stabili singure prețurile pentru bilete și tarifele pentru serviciile oferite, cu aprobarea fondatorului. Această măsură le oferă mai multă autonomie și sustenabilitate economică. 

O altă schimbare ține de alinierea la tendințele digitale. Noua lege introduce noțiunea de „muzeu virtual”, facilitând accesul online la patrimoniul cultural și atrăgând astfel un public mai tânăr. Totodată, va fi schimbat și procesul de organizare a activităților muzeelor, acesta fiind îmbunătățit prin actualizarea cerințelor de înregistrare în Registrul muzeelor din Republica Moldova.

Printre modificările aprobate se mai regăsește un punct privind ghidajul în muzee. Potrivit documentului, acestea vor putea fi realizate de angajații muzeelor sau de ghizi externi acreditați, conform normelor elaborate de Ministerul Culturii.

De asemenea, modificările legii vin să asigure o mai bună protecție a bunurilor culturale mobile prin îmbunătățirea procesului de clasare a acestora.

Inițiativele enumerate mai sus fac parte din Programul „Muzeele Viitorului” și au fost susținute de USAID, Suedia și Marea Britanie prin Proiectul Tehnologiile Viitorului și Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.

De asemenea, începând cu luna septembrie, vizitatorii muzeelor naționale vor putea plăti cu cardul pentru biletele de intrare, grație unui proiect pilot deja implementat la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Aceste modificări legislative vin în sprijinul modernizării sectorului muzeal din Republica Moldova, contribuind la valorificarea și dezvoltarea sectorului creativ și la sporirea turismului local. Vizitatorii sunt încurajați să descopere aceste transformări vizitând muzeele naționale.

E de menționat că proiectul de lege a primit undă verde la Guvern pe 24 iulie curent și urmează să fie propus spre vot în Parlament.

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.   

Preluat de la: diez.md