Ilie Năstase și Ioana Simion formează un cuplu de mai bine de șase ani. Deși au avut o relație tumultuoasă, cei doi au rămas împreună și se iubesc mai mult ca oricând, ba chiar se gândesc să-și mărească familia. Asta în ciuda faptului că fostul jucător de tenis a depășit demult pragul de 70 de ani și mai are alți copii din mariaje anterioare. Iată declarațiile senzaționale!
Ilie Năstase și Ioana Simion se iubesc de mai bine de șase ani, iar în 2020 s-au căsătorit religios. Mariajul lor nu a fost lipsit de momente dificile, dar ei au găsit puterea să treacă peste toate problemele și vor să-și consolideze și mai mult relația. Mai mult de atât, fostul mare tenismen a mărturisit public că vrea din tot sufletul să devină tată pentru a șasea oară, în ciuda vârstei de 77 de ani.
„Eu îmi doresc multe și nu știu dacă se poate realiza, dar suntem dornici să facem un copil. Deocamdată nu s-a întâmplat, încercăm. Vor zice ăștia că sunt Superman! Vedem ce putem face și dacă există posibilitatea. Dacă e fată, nu știu dacă o fac următoarea Simona Halep, depinde de ea! Eu vreau să o fac.”, a declarat Ilie Năstase.
Inițial, Ioana Simion a fost de acord cu dorința arzătoare a lui Ilie Năstase și chiar se gândea să îi îndeplinească moftul fostului jucător de tenis. Bruneta a mărturisit că nu este momentul potrivit pentru ca ea să devină mamă. Ea mai are deja un băiat, pe Theodor.
Ioana Simion a mărturisit că Ilie Năstase i-a spus în repetate rânduri că își mai dorește copii, însă ea nu este prea încântată de idee.
„Nu m-am mai gândit să fiu din nou mamă. Ilie îmi spune tot timpul că-și dorește și mai vrea un copil. Dar nu mai e momentul”, a mărturisit Ioana Simion, pentru cancan.ro.
Sursa foto: Facebook
Preluat de la: csid.ro