imbratisare.jpg
Astăzi, 21 ianuarie, marcăm Ziua Internațională a Îmbrățișărilor! Această zi a fost creată în Statele Unite ale Americii, în anul 1986, de către Kevin Zaborny. Bărbatul a decis să creeze o nouă sărbătoare, fiindcă considera că americanii erau adesea prea stânjeniți să-și manifeste afecțiunea în public și spera că o zi dedicată acestui gest va schimba percepția oamenilor în legătură cu acest lucru.

Simpla acțiune de a îmbrățișa creează o energie de bine atât pentru cel care dăruiește, cât și pentru cel care primește. Potrivit oamenilor de știință, îmbrățișarea este o parte crucială a dezvoltării umane, relatează happify.com.

De ce trebuie să ne îmbrățișăm de cel puțin opt ori pe zi

# Îmbrățișările sunt sănătoase pentru inimă

Îmbrățișându-ne activăm secreția hormonului de oxitocină, supranumit și „hormonul dragostei”. Într-un experiment de la Universitatea din Carolina de Nord, s-a constat că participanții care nu au avut niciun contact cu partenerii lor au dezvoltat o frecvență cardiacă accelerată de 10 bătăi pe minut, în comparație cu cele cinci bătăi pe minut ale persoanelor care și-au îmbrățișat partenerii.

# Îmbrățișările pot reduce stresul

Dacă simți epuizare sau stres, îmbrățișează pe cineva. Cercetările au descoperit că îmbrățișarea reduce cantitatea de cortizol (hormonul stresului) din corpul nostru, eliberând tensiunea și trimițând mesaje calmante creierului.

# Îmbrățișările pot regenera mușchii

Un experiment efectuat pe șoareci a constatat că cei mai în vârstă, cărora li s-a injectat oxitocină, și-au regenerat mușchii mai repede, egalând rata de regenerare a șoarecilor mai tineri.

# Îmbrățișările îți pot stimula atenția

Există o meditație Maestrului Zen Thich Nhat Hanh, prin care oamenii se pot îmbrățișa pentru a crește nivelul de conștientizare, prezență și unire. S-a demonstrat că „prezența” în anumite momente crește nivelul de fericire. Această meditație este o modalitate excelentă de a combina practica mindfulness cu secreția unei doze puternice de oxitocină.

# Îmbrățișările pot minimiza fricile

Un studiu despre frici și stima de sine a analizat legătura dintre atingerea umană și frica de moarte. Într-un studiu s-a constat că participanții care au fost ușor atinși sau îmbrățișați de un obiect neînsuflețit, precum un ursuleț de pluș, aveau un nivel de anxietate mai scăzut.

# Îmbrățișările lungi sunt sănătoase

Atunci când oamenii se îmbrățișează timp de 20 de secunde sau mai mult, se eliberează oxitocina. Astfel, se creează o legătură și o conexiune mai puternică între cei care se îmbrățișează, deoarece s-a demonstrat că oxitocina întărește sistemul imunitar și reduce stresul.

# Îmbrățișarea bebelușilor îi ajută să devină adulți echilibrați emoțional

Atingerea este esențială pentru sugari, în special în primele etape ale vieții, deoarece astfel se dezvoltă nivelul de afecțiune. A fost realizat un studiu care a comparat comportamentul unui grup de copii adoptați, care și-au petrecut primii ani de viață în orfelinatele din România și Rusia, și nu au primit contact fizic, cu copiii care au fost crescuți în familii afectuoase. Cercetările au descoperit că copiii adoptați aveau niveluri semnificativ mai scăzute de vasopresină, un hormon care joacă un rol în recunoașterea și crearea legăturilor familiale, în comparație cu ceilalți copii.

# Îmbrățișările pot combate sentimentele de singurătate

Atingerea fizică și îmbrățișarea pot combate sentimentele de singurătate, care apar pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. O casă pentru tineri în etate din New York a realizat un studiu în care au implementat un program numit „Embraceable You”. Ideea a fost de a încuraja contactul intergenerațional între rezidenți și membrii personalului pentru a îmbunătăți bunăstarea tinerilor în etate. S-a constat că rezidenții care au fost atinși sau îmbrățișați de trei sau mai multe ori pe zi au fost mai energici și mai puțin deprimați. A crescut capacitatea de concentrare, iar somnul lor a fost mai odihnitor.

Nu uitați să îmbrățișați cât mai mult și cât mai des!

Preluat de la: diez.md