1280x720-1.jpg
G.M-COM SRL, companie fondată de Gheorghe Guzun din Cimișlia este primul și unicul producător din Moldova care exportă brânzeturi în țările Uniunii Economice Eurasiatice.

Gheorghe Guzun a povestit că a primit oportunitatea de a exporta cașcavaluri în Rusia, Belarus și Kazahstan după ce o echipă de inspectori ruși au vizitat direct fabrica sa de procesare a laptelui, localizată în orașul Cimișlia.

„Suntem foarte bucuroși că compania noastră a fost inclusă în registrul Rosselkhoznadzor și a primit dreptul de a exporta brânzeturi în Federația Rusă. În aprilie, chiar am reușit să ajungem la o expoziție internațională de produse alimentare din Moscova, „Prodexpo”, unde am avut șansa de a cunoaște câțiva potențiali parteneri. Acum suntem în stadiul negocierilor privind organizarea primului import al unui produs moldovenesc pe teritoriul Rusiei. În toamnă, intenționăm să trimitem primul lot de brânzeturi sub marca noastră „Original Sheep”. Există, de asemenea, o companie mare din Rusia care dorește să vândă brânzeturile noastre sub marca proprie. Este foarte important pentru noi să începem exportul în această toamnă, astfel încât să ne creăm o idee și primă impresie despre cum să lucrăm în sezonul viitor.”Gheorghe Guzun este doctor de profesie. El a mărturisit că a făcut primii pași în antreprenoriat cu vânzarea de brânză de oi ambalată în vid.

„Ideea să fondez o afacere mi-a venit la începutul anilor 2000. Salariul unui medic în acei ani era extrem de mic și am început să mă gândesc cu ce pot să mă mai ocup, ca să îmi întrețin familia. M-am gândit mult și am ajuns la decizia să comercializăm brânzeturi. Din lipsa documentelor de reglementare, inițial nu aveam posibilitatea să o vindem oficial în magazine. Atunci m-am apucat de pregătirea tuturor documentelor necesare și organizarea modalităților de stocare. Când totul a fost gata, am fost primii din Moldova care am adus brânză de oi ambalată în vid în vitrinele supermarketurilor”.În 2019, Gheorghe Guzun și-a deschis propria mini-fabrică de prelucrare a laptelui de oi și capre în orașul Cimișlia, iar în 2020 a început să producă cașcavaluri.

<!–

–> <!–

–>

„Nu avem propriile noastre ferme de animale, așa că pentru producția de brânzeturi cumpărăm laptele. Lucrăm cu puncte de colectare a laptelui din Cimișlia, Vulcănești, Taraclia, Doina și Borogani. Laptele este folosit pentru producția brânzeturilor. Urmează pasteurizarea și procesul de producere a cașcavalurilor în sine. Apoi vine etapa de maturare, când brânzeturile se păstrează la o anumită temperatură și umiditate. Pentru aceasta, avem camere subterane speciale. În medie, procesăm câte 3-6 tone de lapte pe zi”.Gheorghe a menționat că colectare laptelui necesită investiții constante. Prin urmare, el apelează periodic la împrumuturi de la Microinvest și primește banii rapid, atunci când are nevoie.

Microinvest este partenerul nostru de încredere deja de doi ani. Banii împrumutați îi folosim pentru achitarea laptelui colectat de la persoanele fizice. Este foarte convenabil. Cred că vom continua să lucrăm cu Microinvest și pe viitor”.

Sursă: pavelzingan.md

Preluat de la: diez.md