Astfel, cercetătorii au examinat 12 țări în care disparitatea dintre bărbați și femei a crescut din 1970, precum și 17 țări în care un astfel de raport a fost influențat de factori sociali sau culturali, cel mai adesea acestea erau statele din sud-estul Europei, precum și din sud-estul Asiei, scrie France24.com
Oamenii de știință estimează că diferența dintre băieții și fetele nou-născuți va ajunge la 22 de milioane până în 2100, ulterior acest lucru ar putea duce la o creșterea violenței și la o scădere a numărului de căsătorii.
Cu un an în urmă, BBC scria că circa 23 de milioane de fete nu s-au născut din cauza că părinților nu le-a plăcut sexul copilului. Această sumă este egală cu circa jumătate din populația Spaniei sau aproape cu întreaga populație a Australiei, se arată într-un studiu publicat de Academia americană de știință.
–> <!–
–>
Cercetătorii au analizat situația demografică în toată lumea pe parcursul al câtorva zeci de ani și au constatat că în anumite state s-a înregistrat o creștere bruscă a numărului de nașteri de băieți și scăderea numărului de nașteri de fete.
Cel mai vizibil acest fenomen s-a înregistrat în 11 state, precum: Georgia, Armenia și Azerbaidjan, India și China.
În medie, în fiecare țară la fiecare 105 de băieți se nasc 100 de fete. Însă, odată cu apariția tehnologiilor care permit cunoașterea sexului copilului care încă nu s-a născut, se atestă o descreștere a numărului de fete nou-născute. Tendința mondială arată că cuplurile întrerup sarcina dacă nu le place sexul copilului.
De asemenea, cercetătorii au descoperit țările în care se înregistrează un număr „suspect” de mare de nașteri a băieților: Azerbaidjan, Albania, Coreea de Sud, Armenia, Vietnam, Georgia, Tunis, Taiwan.
Echipa ru.diez.md a realizat un longread în care povestește despre istoria unei tinere care a rămas însărcinată în pandemie. A luat decizia să nu avorteze, în ciuda tuturor dificultăților cu care se confrunta.
Preluat de la: diez.md