Ai fost în vacanţă la început de vară şi vrei să-ţi menţii culoarea asta superbă până începe toamna? Vita Costenciuc, specialist în terapii corporale şi epilare, e de părere că metoda de epilare este cea mai importantă atunci când vine vorba de menţinerea bronzului. Află cum trebuie să îndepărtezi părul nedorit, dar şi alte câteva trucuri eficiente ce-ţi vor fi de ajutor pentru a-ţi păstra pielea bronzată pe o perioadă îndelungată.
Epilează-te cu zahăr
Ai grijă la ce metodă de epilare apelezi. “Ar trebui să te opreşti dacă te epilezi cu ceară, pentru că odată cu îndepărtarea firelor de păr, ceara îndepărtează şi un strat al celulor pielii de la suprafaţa acesteia (exact pielea bronzată)”, spune Vita Costenciuc. Vei vedea imediat după şedinţa de epilare că pielea ta îşi pierde din culoarea măslinie pe care o avea. Chiar dacă atunci când foloseşti epilatorul sau aparatul de ras nu vei vedea imediat cum “dispare” bronzul, după câteva epilări vei observa acest lucru. “Cel mai sigur mod de a scăpa de părul nedorit pe perioada verii este epilarea cu zahăr”, recomandă Vita Costenciuc. Aceasta reuşeşte să smulgă firul de păr fără să afecteze pielea. Printre beneficiile epilării cu zahăr se numără faptul că firul de păr reapare la două, trei săptămâni după epilare, deci nu vei fi nevoită să te epilezi săptămânal ci doar de două, trei ori pe timpul verii. Astfel, protejezi pielea şi, implicit, bronzul.
Fă duşuri cu apă cât mai rece
Toată lumea ştie că duşurile sau băile fierbinţi deshidratează pielea, fapt ce duce la uscarea ei şi la apariţia celulelor moarte mai rapid. Deci, implicit, stratul de bronz va dispărea mai uşor. Încearcă duşuri cu apă cât mai rece. Nu numai că te vor enegiza, dar te vor ajuta în a-ţi menţine bronzul cât mai mult timp!
Hidratează-ţi pielea
La duş alege un gel hidratant care să nu usuce pielea, ci din contră, să o hidrateze. Şi, neapărat, hidratează-ţi tot corpul cu o cremă onctuoasă după fiecare duş. Pielea hidratată îşi va menţine stratul de bronz o perioadă mai îndelungată!
Foloseşte un autobronzant light
Există destule branduri care au creme hidratante ce conţin şi o cantitate mică de autobronzant. Folosirea acestora de două, trei ori pe săptămână, va ajuta la menţinerea bronzului pe care l-ai căpătat deja în vacanţa aceea superbă de la începutul verii. Ai grijă să te speli bine pe mâini după ce aplici crema şi, neapărat, să nu te îmbraci până nu ce produsul nu intră complet în piele. Chiar dacă nu este autobronzant, acest tip de cremă poate lăsa anumite urme pe haine.
Aplică un produs cu particule strălucitoare
O piele bronzată este perfect pusă în valoare de un ulei sau o pudră cu particule strălucitoare. Există nenumărate variante pe piaţă: ulei hidratant, ulei uscat sau pudră ce conţin şi particule strălucitoare. Dacă nu găseşti sau nu vrei să dai bani pe aşa ceva, poţi să îţi prepari tu singură acasă. Alege un ulei cu aromă plăcută ( ulei de cocos, de exemplu) şi dizolvă în el fard de pleoape sau de obraz strălucitor. Aplicat pe piele, acest ulei intensifică bronzul datorită micilor particule ce îţi fac pielea să strălucească (la propriu). Ai grijă, totuşi, să nu exagerezi cu prea mult sclipici!
Bea apă şi consumă betacaroten
Pielea rămâne hidratată mai ales dacă vei bea cât mai multă apă care să ajute pielea şi din interior. Nu uita că vara ai nevoie de o cantitate mai mare de lichide. Şi nu, nu se pun la socoteală băuturile carbogazoase (de a căror existenţă ar fi bine să uiţi!). În plus, o alimentaţie bogată în betacaroten ( morcovi, cartofi dulci) va ajuta la menţinerea unei nuanţe ciocolatii a pielii tale.
Preluat de la: csid.ro