La-tudora.jpg
Pensiunea „La Tudora”  este locul unde îți poți găsi liniștea pe malul Nistrului de Jos. Tot aici, te poți delecta cu bucate tradiționale, cu zeamă de pește făcută pe foc, cu plăcinte fierbinți coapte în cuptor, cu mămăligă scoaptă pe jăratic și friptură din cocoș de casă. Pe lângă căsuța de lemn unde miroase a pădure și flori de câmp, aici vei da peste stoguri de fân acoperite cu țolișoare vechi, „de când Făt-Frumos se iubea cu Ileana Cosânzeana și șezătorile erau la modă”.


Cum ajungi?

# Satul Tudora se află la 42 km spre sud-est de la Ştefan Vodă, mergând pe un drum asfaltat, iar de la Chișinău – 150 km în direcția sud-est. Prețul unui bilet de autobuz este 86 de lei.

Cât costă?

# Pensiunea „La Tudora” are o căsuța de lemn pentru două persoane, cu toate comoditățile, construită pe vârful dealului. Închirierea acesteia costă 800 de lei pe noapte, cu trei mese incluse: mic dejun, prânz și cină. Pentru cei care vor să se odihnească nemijlocit pe malul râului Nistru, pensiunea pune la dispoziție loc de campare, dar și corturi, la prețul de 500 de lei, cu trei mese incluse.

Proprietara pensiunii, Dorina Onici, spune pentru Moldova.org că „pensiunea «La Tudora» colaborează cu muzeul multifuncțional «La Bunici» din localitate, de aceea oaspeții au posibilitatea să participe la atelierul «La roata olarului», unde poți să-ți faci oala cu propriile mâini, să încerci primii pași în arta împletitului cu pănuși sau să înveți arta țesutului la stativ. Prețul de participare la aceste ședințe este inclus în costul biletului de intrare la muzeu – 50 de lei. Seara, pensiunea organizează plimbarea cu barca pe Nistru. Prețul unei plimbări este de 50 lei per persoană”.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina de Facebook a pensiunii „La Tudora”!

Preluat de la: diez.md