Un lucru important, de care să fim conştienţi în această perioadă de criză generată de pandemia de Covid-19, este faptul că măsura în care frica poate avea impact asupra noastră este egală cu cantitatea de energie pe care o investim în asta. Astfel, timpul, atenţia, gândurile şi acţiunile orientate către teama de pandemie sunt manifestarea energiei noastre vitale, de zi cu zi. Cantitatea de efort pe care o investim în a ţine viu acest aspect din noi, duce în timp la epuizare şi ne face să ne pierdem concentrarea, răbdarea, ne poate provoca insomnii, oboseală cronică, dereglări digestive, tendinţa de a ne închide în noi, de a ne izola, atacuri de panică sau chiar depresie.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), toate aceste reacţii vin odată cu alegerea noastră (conştientă sau nu) de a păstra conexiunea vie cu toate senzaţiile, gândurile şi trăirile care vin la pachet cu frica, îngrijorarea sau nesiguranţa.
“Frica are putere doar în măsura în care alegem să i-o oferim noi. Dacă alegem să oprim alimentarea fricilor şi să ne concentrăm pe lucrurile pozitive, atunci aceasta îşi va epuiza resursele iar impactul ei asupra noastră va scădea considerabil. Frica este ca bateria telefonului. O alimentăm prin a băga telefonul în priză. Cu cât stă mai mult conectată la curent, cu atât mai mult se va încărca şi va păstra aprinsă sursa anxietăţii noastre (telefonul). Dacă, dintr-un motiv oarecare, ar primi o tensiune mult mai mare decât cea normal, ni s-ar prăji atât bateria cât şi telefonul. Din momentul în care decidem să scoatem telefonul din priză şi să epuizăm resursele bateriei, aceasta va rămâne fără putere şi în final va înceta să ne controleze”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
<!–
Formul de quiz
–>
Totodată, specialistul de atenţionează că avem două opţiuni:
- Fie continuăm să o alimentăm cu ştiri din surse neverificate, discuţii despre pericol sau eşec, gânduri despre boală sau moarte, judecata de sine sau a celorlalţi, expunerea neresponsabilă la situaţii de risc etc.
- Fie scoatem „bateria” de la încărcat şi o schimbăm cu alta, care se încarcă din surse pline de iubire, de compasiune, empatie, răbdare, linişte, bucurie, pace etc.
“Ştiu că poate suna clişeistic, repetitiv chiar, dar gândirea are un impact puternic în definirea felului în care trăim şi ne defineşte viaţa. Tot ce este în controlul nostru ţine de perspectiva pe care alegem să o avem asupra propriei noastre vieţi. Sunt persoane care au pierdut enorm în viaţă şi încă te întâmpină cu braţele deschise şi cu zâmbetul pe buze. Pe de altă parte, unele persoane şi-au crăpat puţin colţul telefonului şi nu îţi mai vorbesc timp de 3 săptămâni. Totul ţine de atitudinea pe care alegem să o adoptăm. Putem alege să vedem totul în nuanţe de gri şi negru sau putem alege să vedem culorile, nuanţele fiecăreia şi posibilităţile enorme de a le combina şi de a obţine ceva complet nou”, conchide psihologul.
Preluat de la: csid.ro