CA 125 este un marker tumoral care ajută inclusiv la obţinerea unui indiciu în ce priveşte una dintre cele mai noi afecţiuni care provoacă infertilitate, endometrioza. Pentru a şti care este importanţa valorilor acestei analize, am stat de vorbă cu Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Marker-ul CA 125: ce este
CA125 (Cancer Antigen 125) este o proteină, un aşa numit marker tumoral, adică o substanţă care se găseşte într-o concentraţie mai mare în celulele tumorale decât în alte celule ale corpului. Valori crescute ale acestui biomarker se găsesc în sângele persoanelor care suferă de cancer ovarian, dar şi în alte afecţiuni maligne precum cancerul pulmonar, gastrointestinal, de sân sau cu origine în endometru sau trompe uterine. Dar antigenul CA 125 este prezent şi în epiteliul unor organe precum pancreasul, vezica biliară, stomacul, bronhiile, rinichii sau colonul, găsindu-se totodată în cantităţi crescute şi în lichidul amniotic, laptele matern şi serul femeilor gravide.
Marker-ul CA 125: la ce foloseşte
Testul CA 125 este folosit în special pentru monitorizarea anumitor tipuri de cancer, atât în timpul tratamentului, cât şi după încetarea lui. O scădere a nivelului CA125 în timpul tratamentului înseamnă, de regulă, că boala răspunde la tratament. Însă dacă nivelul rămâne acelaşi sau creşte în timpul tratamentului, aceast lucru poate indica faptul că boala nu răspunde la tratament.
Testul CA125 nu poate fi o unealtă de screening, adică de depistare a cancerelor organelor menţionate. Motivul îl reprezintă lipsa lui de specificitate şi incapacitatea de a depista cancerul în fazele lui primare. Deşi iniţial s-a crezut că prezenţa acestui marker este asociată exclusiv afecţiunilor oncologice, s-a constatat ulterior că el apare şi atunci când este vorba despre alte afecţiuni, noncanceroase. Una dintre ele, destul de frecvent întâlnită în rândul populaţiei feminine, este fibromul uterin, de exemplu. CA 125 este prezent inclusiv în probleme normale, fiziologice, cum este menstruaţia. Alte afecţiuni noncanceroase care pot determina un nivel crescut de CA125 sunt diverticulita, boala inflamatorie intestinală, insuficienţa cardiacă congestivă, bolile hepatice şi cele autoimune, boala inflamatorie pelvină, peritonita, ruptura de chist ovarian sau o intervenţie chirurgicală recentă. De altfel, un nivel crescut de CA 125 se întâlneşte inclusiv în primul trimestru de sarcină şi în perioada de premenopauză. Iată motivele pentru care testul CA125 nu poate reprezenta un test exclusiv, pe baza căruia să fie pus diagnosticul de cancer, fiind necesare şi alte investigaţii suplimentare.
Marker-ul CA 125 poate diagnostic endometrioza
Testul CA 125 poate fi însă de mare ajutor în diagnosticarea endometriozei, pentru că şi această afecţiune este pe lista celor în care nivelul antigenului în sânge este crescut. Testul este practic o analiză de sânge, urmărindu-se măsurarea cantităţii de proteină existentă în acesta. Se recoltează sânge venos, à jeun (pe nemâncate), fără vreo altă pregătire specială. Rezultatele testului CA125 sunt măsurate în unităţi pe mililitru (U/ml).
Pentru că endometrioza are simptome ce pot fi uşor confundate cu alte patologii sau uneori este chiar lipsită de orice fel de simptome, este cu atât mai greu de diagnosticat. Un prim indiciu al prezenţei ţesutului endometrial în afara uterului îl poate reprezenta chiar analiza CA125, simplu de recoltat şi folosită de specialiştii în infertilitae pentru a începe investigaţii mai ample în privinţa acestei patologii. Tocmai pentru simplitatea obţinerii unui rezultat, analiza poate fi inclusă pe lista scurtă a primelor analize recomandate atunci când sarcina nu apare pe cale naturală după un an de încercări.
Însă trebuie reţinut că unica modalitate de a diagnostica endometrioza rămâne operaţia laparoscopică. Aceasta poate fi doar de explorare sau chiar de diagnostic, în timpul intervenţiei fiind posibilă îndepărtarea ţesutului endometrial. După operaţia laparoscopică, dacă nu avem de-a face cu un grad mare de endometrioză, pacienta poate obţine o sarcină inclusiv pe cale naturală.
De reţinut!
Valori normale 0-35 U/ml Valori moderat crescute 35-50 U/ml Valori crescute mult mai mari de 50 U/ml
Preluat de la: csid.ro