În urma ingerării unei cantități sporite de grăsimi și proteine animale și utilizarea alcoolului excesiv după o perioadă de abstinență alimentară, organele sistemului digestiv vor fi brusc suprasolicitate, astfel persistă riscul de a dezvolta indigestii, pancreatite, gastroenterite, hipertensiune care sunt urgențe medicale de top în sărbători.
Recomandări pentru o alimentație rațională în perioada Sărbătorilor de Paște:
# Procurați produsele alimentare din locuri sigure și autorizate pentru a preveni intoxicațiile alimentare. Deseori, din cauza produselor alterate, în perioada Sărbătorilor se atestă o incidență sporită a intoxicațiilor alimentare.
# Nu folosiți în prepararea bucatelor alimentele după data expirării.
# Spălați-vă pe mâini înainte și în timpul preparării bucatelor.
# Spălați bine fructele și legumele înainte de consum.
# Preparați alimentele separat și suficient prelucrate termic pentru distrugerea microorganismelor patogene. Prelucrarea insuficientă a cărnii poate fi soldată cu trichineloză, cisticercoza, toxicoinfecții cu stafilococi enterotoxici, salmonella etc.
# Păstrați produsele alimentare în condiții frigorifice corespunzătoare (+2..+4 oC).
# Utilizați grăsimi sănătoase. Alegeți grăsimi nesaturate (ulei de măsline pentru salate) în loc de grăsimi saturate (grăsimile de pe carne, unt, slănină), deoarece acestea cresc nivelul de colesterol și pot declanșa boli cardiovasculare și diabet de tip 2.
# Se recomandă a opta pentru iaurturi naturale, ca alternativă mai sănătoasă maionezei.
# Combinați carnea coaptă cu salată, proporția fiind de 30 la 70, pentru a neutraliza aciditatea cărnii cu salatele alcaline. Pe masa de sărbătoare trebuie să fie prezente salatele cât mai multicolore. Legumele colorate sunt bogate în micronutrienți.
# Coacerea și fierberea pe aburi este o metodă mai sănătoasă de pregătire a bucatelor.
# Utilizarea condimentelor naturale – minimalizarea conținutul de sare în bucatele preparate.
# Excluderea de pe masa de sărbătoare a produselor procesate (mezeluri, pește, carne afumată).
# Înfrumusețarea mesei cu fructe colorate (banane, citrice, mere, kiwi etc.)
# Excluderea, din băuturi a celor carbogazoase și evitarea abuzului de alcool.
# Vopsirea ouălor cu coloranți naturali și inofensivi.
# Prepararea bucatelor în cantități moderate și nu se recomandă păstrarea îndelungată a bucatelor gata, chiar și în frigider.
# Persoanele cu boli cronice vor urma recomandările medicilor privind alimentația și tratamentul cu medicamente.
Preluat de la: diez.md