pixel.png

Încă din decembrie 2019, când a fost raportată prezenţa coronavirusului în Wuhan, China, COVID-19 a devenit o problemă de sănătate la nivel global şi a creat un sentiment de panică în întreaga lume. Potrivit Ma Xiaowei, Ministru al Sănătăţii în China, boala poate fi răspândită chiar înainte de a deveni simptomatică.

”Se schimbă jocul”, a declarat William Schaffner, medic, pentru Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor, arată CNN. ”Asta înseamnă că infecţia este mult mai contagioasă decât am crezut, Este mai rău decât am anticipat”, a continuat specialistul.

Pentru că încă ne aflăm în sezonul gripei şi răcelii este foarte bine să ştim cum să depistăm simptomele şi cum să facem diferenţele, mai ales că cele două se pot manifesta similar.

<!–

Formul de quiz

–>

Coronavirus: simptome

În primul rând, coronavirus este un grup de virusuri diferiţi, iar simptomele generate de COVID-19 sunt diferite. Potrivit CDC, există trei simptome principale ale acestei boli: febră, tuse şi dificultăţi de respiraţie, toate similare simptomelor gripei sau răcelii. CDC precizează că în acest moment simptomele apar între două şi 14 zile de la expunerea la virus, descoperirea având la bază perioada de incubare a virusului MERS, un alt tip de coronavirus. Mai înfiorător este faptul că unele persoane infectate cu virusul COVID-19 nu prezintă simptome, în timp ce altele se confruntă cu simptome severe care pot duce la deces.

”Tot ce ştim este că provoacă pneumonia şi că nu răspunde la tratament antibiotic, ceea ce nu este deloc surprinzător, dar în privinţa mortalităţii, SARS (un alt tip de coronavirus) ucide 10% dintre indivizi”, a precizat pentru CNN Leo Poon, primul om de ştiinţă al Universităţii din Hong Kong care a decodat virusul.

Pentru să simptomele provocate de COVID-19 sunt similare gripei sau răcelii este foarte important să acorzi atenţie acestora, mai ales dacă locuieşti în zone cu risc crescut. Să nu uităm că virusul se transmite de la om la om prin tuse, strănut sau contact direct. Dacă te confrunţi cu febră, tuse şi dificultăţi de respiraţie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sugerează să nu amâni vizita la medic şi să menţionezi dacă ai călătorit recent şi mai ales unde.

Cum să te protejezi de coronavirus

OMS sugerează o varietate de măsuri de siguranţă prin care să ai grijă de sănătatea ta în perioada coronaviruslui, ceea ce include spălatul pe mâini, igiena respiratorie şi gătitul în condiţii de siguranţă. Adică ne spălăm pe mâini înainte de a începe să gătim, în timpul procesului şi după. În primul şi-n primul rând, pentru a te proteja de COVID-19 trebuie să te speli pe mâini cu apă şi săpun cel puţin 20 de secunde şi să foloseşti din când în când gelurile dezinfectante. Nu uita să dezinfectezi telefonul şi suprafeţele cu care iei contact în fiecare zi. Foarte important este ca atunci când strănuţi sau tuşeşti, să nu o faci în palme, ci în cot sau să-ţi acoperi nasul şi gura cu un şerveţel pe care să-l arunci imediat, iar mai apoi să te speli pe mâini. De asemenea, evită să intri în contact cu persoane care au febră sau tuşesc sau poartă o mască de protecţie în preajma lor.

OMS mai recomandă să evităm spaţiile aglomerate precum supermarketuri, mall-uri, locuri de joacă, transportul în comun şi evită să consumi carne sau produse de origine animală care nu sunt gătite corespunzător pentru că pot fi uşor contaminate.

 

Preluat de la: csid.ro