Fie că au fost educaţi să îşi ajute semenii, fie că au fost martorii unor accidente cu victime şi au simţit că ar fi putut da o mână de ajutor dacă ar fi avut cunoştinţe medicale de bază, fie că vor să profeseze ca medici, fie că vor să înveţe mai multe despre oameni şi viaţă unii adolescenţi români aleg să fie voluntari. Se înscriu în divese programe şi în funcţie de timpul liber ce le rămâne după liceu, dar şi de alte pasiuni îşi dedică săptămânal timp voluntariatului. Şi sunt fericiţi!

Am cunoscut la un eveniment „Ce se întâmplă doctore” voluntari de la Crucea Roşie şi am fost uimită de câtă seriozitate sunt capabili nişte copii mai mari în celebra uniformă roşie.

Timp de trei săptămâni, lunea, vă prezetăm voluntari. Astăzi v-o prezentăm pe Dobroiu Larisa Elena, 16 ani, voluntar la Crucea Roşie de 3 ani.

<!–

Formul de quiz

–>

CSÎD: De ce ai ales să fii voluntar?

Dobroiu Larisa Elena: De mică am crescut cu ideea că trebuie să ajut. Am desoperit Crucea roşie şi m-am îndrăgostit de prim-ajutor. Îmi place să ajut şi nu m-aş vedea făcând altceva. Desigur, ca orice adolescent de vârsta mea, am multe pasiuni, dar asta va fi ocupaţia mea principală.

Suferinţa aduce inevitabil nefericire, dar, asta facem noi, voluntarii: alinăm suferinţa şi încercăm să facem oameni fericiţi. Fac asta pentru că îmi place să văd zâmbete, fac asta pentru că iubesc să ajut.

„Poate nu o să ne mai găsiţi pe toţi, dar vă aşteptăm”

CSÎD: Care a fost cea mai emoţionantă misiune de până acum?

Larisa Dobroiu: Acum aproximativ un an am fost la un cămin de bătrâni ca să îi ajutăm cu nişte alimente neperisabile şi dulciuri. Doamnele de aici au fost foarte încântate de vizita noastră.

Când ne pregăteam de plecare, o doamnă în vârstă de 93 de ani mi-a spus, zâmbind: „Poate nu o să ne mai găsiţi pe toţi aici, dar noi vă mai aşteptăm.” Când am urcat în maşină, s-au strâns la geam, încercând să se ascundă după perdea, ca să nu vedem că plângeau.

CSÎD: De unde ai timp pentru voluntariat?

Larisa Dobroiu: Am auzit o grămadă de oameni care spun că nu au timp pentru voluntariat. Voluntariatul ţine de dorinţă, nu de timp. Dacă cineva vrea să ajute, nu ar trebui să se lase condiţionat de timp. Eu, personal, îmi dedic weekend-urile voluntariatului, când sunt cele mai multe activităţi.

Cred că voluntariat putem să facem toţi: chiar dacă este vorba de două ore pe lună. Oricare minut acordat voluntariatului îşi lasă o mică amprentă asupra unui proiect mare. Pentru mine, timpul nu mai este de mult o barieră. Voluntariatul la Crucea Roşie a devenit una din priorităţile mele.

Ca să faci bine, nu trebuie să ai timp, ci să fii organizat

CSÎD: Care sunt planurile tale de viitor?

Larisa Dobroiu: În prim plan trebuie să intru la medicină, ca mai apoi să-mi împlinesc visul de a fi medic pe ambulanţă.

CSÎD: De ce ar trebui să fie implicate cât mai multe persoane în acest gen de acţiuni?

Larisa Dobroiu: Cred că pentru a face lucruri frumoase, o schimbare, este nevoie de o echipa mare. Dacă ar fi mai mulţi oameni care să se implice, în mod clar ar creşte numărul proiectelor. Posibilităţile oamenilor diferă, însă toţi avem posibilitatea de a ajuta. Eu, de când sunt voluntar, văd multe lucruri diferit.

Fotografii din arhiva Larisa Dobroiu