Intitulată „The Persistence of Chaos”, lucrarea conţine şase viruşi cunoscuţi, inclusiv „WannaCry”, care a dus la blocarea parţială a Serviciului Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) în mai 2017 şi a perturbat activitatea a 80 de companii, doar de pe teritoriul Angliei, scrie agerpres.ro.
Laptopul, pe care se află instalat vechiul sistem de operare Windows XP, este izolat şi securizat în ceea ce priveşte conexiunea la internet, porturile disponibile fiind dezactivate pentru a preveni răspândirea programelor periculoase.
Creaţia a fost realizată de artistul digital Guo O Dong, în colaborare cu compania de securitate cibernetică Deep Instinct, care s-a ocupat de asigurarea siguranţei proiectului.
Potrivit estimărilor, toţi cei şase viruşi au provocat pagube financiare în regiune în valoare de 95 de miliarde de dolari.
Ceilalţi viruşi prezenţi pe calculatorul infectat includ „ILOVEYOU”, despre care se crede că ar fi afectat, în anul 2000, peste 500.000 de sisteme prin intermediul e-mailului şi al serviciilor de partajare de fişiere.
„MyDoom”, un virus care datează din 2004, este de asemenea instalat pe computerul vândut la licitaţie, alături de „SoBig”, „DarkTequila” şi „BlackEnergy”.
Licitaţia desfăşurată online s-a încheiat cu o ofertă finală de 1,3 milioane de dolari.
Preluat de la: diez.md