Restaurantul, denumit „Under“, a fost proiectat la o adâncime de 5 metri de firma de arhitectură Snoehetta, care a creat şi clădirea Operei din Oslo şi Muzeul Memorial 11 septembrie din New York, scrie adevărul.ro.
Intrarea în restaurant, care arată ca un imens tub de beton scufundat parţial în Marea Nordului, dă senzaţia că ajungi într-o saună, cu scânduri de lemn care acoperă secţiunea superioară. Însă pe măsură ce cobori scările care măsoară opt metri lungime ajungi în zona de luat masa. Localul are o capacitate de 40 de persoane şi o fereastră gigantică spre ocean, lungă de 11 metri şi cu o înălţime de 4 metri.

lonelyplanet.com
Fondatorul Snoehetta, Kjetil Traedal Thorsen, a explicat că această construcţie este concepută pentru a rezista intemperiilor vremii şi în faţa a ceea ce el a numit „valul secolului”.

lonelyplanet.com
Un meniu complet ce conține 18 feluri de mâncare din ingrediente locale şi fructe de mare, cu băuturi incluse, poate costa până la 430 de dolari de persoană.
Restaurantul se deschide miercuri pentru prietenii şi familia proprietarilor, iar primii clienţi vor avea acces din aprilie.
Există doar câteva restaurante subacvatice în întreaga lume, majoritatea se află în destinaţii tropicale, precum Insulele Maldive din Oceanul Indian.
Preluat de la: diez.md