Cel mai recent opus al francizei, „Hotel Transylvania 3: Summer Vacation”, a obţinut încasări totale de 528,6 milioane de dolari şi a beneficiat de personaje ale căror voci au fost interpretate de actori cunoscuţi, precum Adam Sandler, Selena Gomez, Kathryn Hahn, Andy Samberg, Kevin James şi Fran Drescher.
Pelicula a fost regizată de Genndy Tartakovsky pe baza unui scenariu scris de Tartakovsky şi Michael McCullers.
În această franciză, Adam Sandler asigură vocea unei versiuni nefericite a lui Dracula, care conduce un hotel de lux pentru monştri, iar printre prietenii lui se află Frankenstein (Kevin James) şi soţia lui (Fran Drescher), un vârcolac (Steve Buscemi), Omul Invizibil (David Spade) şi un cocoşat (Jon Lovitz), scrie agerpres.ro.
Primele trei filme din această serie de animaţie au generat împreună încasări de peste 1,3 miliarde de dolari pe plan mondial.
Preluat de la: diez.md