Charles Hanson, de la casa Hansons Auctioneers din Etwall, Derbyshire, a spus că evalua o colecţie de cărţi poştale din perioadele victoriană şi georgiană când a găsit felicitarea.
Felicitarea a fost estimată la preţul de 400 de lire sterline.
Hanson a spus că trebuie „să fie cea mai veche felicitare de Sfântul Valentin care există”.
„Este delicată şi emoţionantă, fiind scrisă pe hârtie. De fapt, este o felicitare obişnuită cu desen pe faţă şi poezia scrisă în interior”, a spus el.
Felicitarea este deteriorată pentru că a fost îndoită pentru a fi trimisă destinatarului: „Mesajul este unul din inimă, scris de mână, nealterat, profund emoţionant”.
Scrisoarea este parte a unei colecţii, a cărei provenienţă este din Marea Britanie între anii 1949-1990.
Se crede că ar fi prima felicitare pre-tipărită datată 1797, în timp ce vechile scrisori de Sfântul Valentin, în limba engleză, ar fi fost scrise în 1477, notează Digi24.
În Marea Britanie, Valentine’s Day a început să fie sărbătorită în secolul al XVII-lea.
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, prieteni şi îndrăgostiţi din toate clasele sociale făceau schimb de bileţele de dragoste, scrie romania24.ro.
Preluat de la: diez.md