Astfel, tinerii din Moldova au avut posibilitatea să participe la o serie de sesiuni de instruire, care i-au ajutat să pună bazele unei afaceri, să o dezvolte, să o lanseze și să creeze istoria de succes a unui startup profitabil. Programul de instruire a conținut atât cursul teoretic, cât și o multitudine de exerciții și activități practice. Sub atenta îndrumare a unor mentori, ei au avut posibilitatea să aplice cunoștințele acumulate și să urmeze, pas cu pas, toate etapele de dezvoltare, lansare, promovare și comercializare a unui produs.
Ana Chirița, director executiv ATIC: „Suntem foarte mândri că în cadrul Startup Academy am descoperit tineri cu potențial major, care cu suportul necesar au demonstrat din plin că pot crea afaceri viabile. Startup Academy reprezintă mai mult decât un program educațional. Complexitatea proiectului ne-a permis să le oferim participanților acces la comunitatea locală de antreprenori, conexiuni cu rețele de investitori, posibilitatea de participa în cadrul evenimentelor de transfer de experiență și know-how și nu în ultimul rând – acces la o infrastructură unică, concepută pentru a-i ajuta să parcurgă cu succes toate etapele critice de dezvoltare”.
17 echipe care au avut cele mai inovatoare idei de afaceri au acces în etapa finală. Ele au fost inspirate din realitate, inițiatorii acestora dorindu-și să îmbunătățească viața celor din jur. Programul Startup Academy s-a încheiat cu un eveniment în cadrul căruia participanții au avut posibilitatea de a-și prezenta prototipul produselor unui public format din antreprenori cu experiență, investitori, membri ai comunității și potențiali utilizatori.
Ce spun câștigătorii despre Startup Academy
Trei idei de afaceri au devenit câștigătoare în cadrul Startup Academy.
Victor Ceban, câștigător al Locului I, startupul „Volt”: „Când am venit la Startup Academy aveam un proiect personal. Fiind dezvoltator nu prea știam cum merg lucrurile. Am învățat foarte mult participând la program, practic am reușit să îmi completez viziunea despre dezvoltarea proiectului. Acesta vizează toate persoanele care au carduri și au dificultăți în a transfera banii instant, banii virtuali. Aplicația le permite să execute transferurile într-un mod prietenos și social”.
Victoria Danila, deținătoarea Locului II, startupul „Minodora”: „Am decis să fac parte din Startup Academy pentru a-mi dezvolta afacerea. Programul mi-a permis să cunosc noi metode, strategii pentru dezvoltare, să fac parteneriate și să-mi găsesc o echipă pe măsură. Produsele finale pe care le-am obținut sunt produse de îmbrăcăminte pentru copii născuți prematur, care îi vor ajuta pe copii să-și mențină temperatura corpului, să poată supraviețui anumitor situații și să ofere medicilor posibilitatea de a le acorda primul ajutor în caz de urgență neonatală”.
Ion Harea, câștigător al Locului III, startupul „Heleus”: „Cunoscând foarte bine aproape toate proiectele organizate în cadrul Tekwill știam că Startup Academy va fi unul de succes. Am avut posibilitatea să întâlnesc foarte multe persoane, expertiza cărora te poate ajuta. Mai mul, programul a oferit numeroase posibilități de interacțiune cu media, parteneri, investitori și mentori. La Startup Academy, cea mai bună lecție a fost să încerci să progresezi în fiecare zi, să-ți urmărești progresul tău și să lucrezi”.
Nadejda Strelciu, ofițer investiții EFSE: „Credem că proiectele care au ieșit în finală sunt demne de a fi susținute și mai departe. Prin premiul pe care îl oferim îi vom ajuta ca ideea lor să se dezvolte și mai mult și anume prin bootcamp-ul la care vor participa în primăvara anului 2019”.
Startup Academy – cea mai mare școală de antreprenoriat din Moldova
Startup Academy este primul program complet, comprehensiv și practic, dedicat identificării, stimulării și multiplicării potențialului inovator și de business al tinerilor din Republica Moldova. Aceasta este o inițiativa realizată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC” și cu suportul UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) în cadrul Proiectului „Empowering Women in Tech/Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor” și EFSE DF (Facilitatea de Dezvolare a Fondului European pentru Europa de Sud-Est)
Sergiu Botezatu, Manager Senior de Proiecte, USAID Moldova: „Rezultatele programului au fost mult mai bune decât noi ne-am așteptat. Inițiativele au aspect de business, dar ating și componenta socială, care vin să ne simplifice viața. Acesta este doar începutul. Startup Academy rămâne ca să continue lucrul cu comunitatea, să-i inspire și pe alți tineri. Îi așteptăm la următoarele ediții Startup Academy”.
Thomas Alveteg, Coordonator de programe în domeniul integrării UE, Ambasada Suediei în Moldova: „Expertiza și experiența de care au beneficiat participanții la program, nu poate fi câștigată în școală: cum să îți deschizi propria afacere, cum să transformi o idee în produs sau serviciu etc. Acest schimb de abilități practice fac, ca Startup Academy să fie un program unic”.
Grație parteneriatului important cu UN Women, Startup Academy a depus un efort sporit pentru încurajarea antreprenoriatului în rândul femeilor și a creat premisele pentru valorificarea și afirmarea potențialului, talentului și aspirațiilor participantele înrolate în program.
Irina Cozma, Programme Associate, UN Women Moldova: „Așteptările noastre de la program au fost destul de mari și pot să spun ferm că au fost atinse, pentru că un număr mare de fete și femei au fost implicate. Startup-urile și ideile pe care le-au propus, consider că au un potențial enorm, fiindcă au venit cu niște idei interesante, inovatoare și practic acesta fiind un domeniu care va modela viitorul”.
Startup Academy powered by Tekwill a vut loc în perioada septembrie – noiembrie 2018.
Preluat de la: diez.md