ciguk.jpg
Potrivit guvernului Marii Britanii, decizia ar putea facilita accesul fumătorilor britanici la alternativele mai puțin dăunătoare și îi va încuraja să renunțe la fumat în favoarea produselor cu un risc redus pentru sănătate.

Produsele din tutun cu risc redus pentru sănătate devin tot mai populare pentru fumătorii din Europa, inclusiv pentru cei din Republica Moldova. Țigările electronice, snus-urile, sistemele de încălzire a tutunului au devenit o alternativă pentru cei care doresc să reducă efectele nocive asociate fumatului.

Noile produse necesită și noi abordări și din partea autorităților.

Protejarea tinerilor nefumători și facilitarea accesului fumătorilor adulți la produse de tutun cu risc scăzut pentru sănătate a devenit o prioritate pe agenda Guvernului Marii Britanii.

În răspunsul său către Comitetul pentru știință și tehnologie al Parlamentului Marii Britanii, Guvernul a specificat că va revizui prevederile privind reglementarea țigărilor electronice după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, potrivit Pharmaceutical Journal.

În raportul său privind țigările electronice, publicat în august 2018, Comitetul  recomandă majorarea sau, după caz, micșorarea valorii impozitelor și a diferitor restricții, inclusiv cele de promovare, proporțional cu dauna potențială asupra sănătății a anumitor produse din tutun și țigărilor electronice.

Drept răspuns la aceste recomandări, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a declarat că intenționează să revizuiască legislația actuală pentru a proteja în continuare sănătatea națiunii: „Vom încerca să stabilim produsele pentru care vor fi reduse restricțiile fără a pune în pericol sănătatea publică”.

Guvernul a declarat, de asemenea, că își „va revizui poziția cu privire la snus” – un produs din tutun umed, sub formă de pulbere, care în prezent este interzis în UE.

Guvernul va cerceta dacă snus-ul poate deveni o alternativă pentru fumători, care va contribui la „reducerea proporțională a riscului pentru sănătate”.

Subliniem că, ministrul Sănătății Publice, Steve Brine a afirmat anterior că instituția pe care o administrează rămâne deschisă să analizeze anularea interdicției de utilizare a snus-ului, care în prezent este legal în Suedia și unde numărul fumătorilor este unul dintre cele mai mici din Europa.

Autoritățile britanice sunt urmate și de cele din Statele Unite.

Anterior comisarul din Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA), Scott Gottlieb, a declarat în cadrul unui interviu pentru CBS Sunday Morning, că riscul de îmbolnăvire cu cancer poate fi redus pentru 38 de milioane de fumători din America prin utilizarea unor alternative moderne cu risc redus pentru sănătate: ”Nicotina nu este o substanță inofensivă și are, desigur, efecte secundare. Dar cauza cancerului sunt substanțele toxice eliberate în timpul arderii tutunului”. Din acest motiv, produsele alternative care încălzesc tutunul sau țigările electronice reduc în mod semnificativ riscul de cancer.

Numărul fumătorilor din Moldova care aleg alternative mai puțin dăunătoare, inclusiv țigările electronice și sistemele de încălzire a tutunului, crește în mod constant. Cu toate acestea, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, numărul fumătorilor din țara noastră rămâne la nivelul de 46%, ceea ce înseamnă că aproape 5 din 10 bărbați moldoveni fumează.

Preluat de la: diez.md