calin.jpg

Mihai Călin a fost la un pas să urmeze altă carieră, dar viaţa a decis altceva. Înainte de a intra în lumea artistică, acesta a urmat cursurile de la Politehnică, pregătindu-se astfel pentru domeniul ingineriei.

Actorul mărturiseşte că, după terminarea liceului, a ales o facultate care nu are nicio legătură cu ceea ce face în prezent, chiar dacă pasiunea pentru actorie se declanşase încă din adolescenţă, Mihai Călin a început să se concentreze pe această profesie mult mai târziu, alegând în primă fază să studieze la Politehnică.

 “Nu am vrut dintotdeauna să fac actorie, s-a declanşat pasiunea asta prin liceu, prin clasa a XI-a, apoi s-a mai dezvoltat în clasa a XII-a, dar am mai amânat să fac pasul către actorie. Am făcut mai întâi trei ani de Politehnică, am mai lucrat, abia din ‘90 am făcut pasul ăsta, a venit în mod firesc. Atunci chiar mi-am dorit foarte mult să renunţ la orice altă activitate pentru actorie. Nu m-am văzut niciodată făcând altceva, cu toate că o vreme m-am gândit să fac inginerie, pentru că în timpurile acelea, anii ‘80, erau foarte puţine locuri la facultăţile de Artă. Important este să descoperi ce-ţi place şi să faci, chiar dacă va fi greu”, este de părere Mihai.

De aproape 24 de ani, Mihai joacă pe scena Teatrului Naţional, iar pe lângă asta, a făcut parte şi din alte proiecte, seriale, dar şi emisiuni. Astăzi, actorul îl interpretează pe medicul psiholog Mircea Adam în serialul de  Fructul oprit de la Antena 1,

 

Preluat de la: csid.ro