infectii-nosocomiale.jpg

Nicio persoană nu ar trebui să se îmbolnăvească în spitale, susţin liderii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)Aceştia atrag atenţia că infecţiile din spitale pun în pericol vieţile a milioane de oameni şi contribuie la temuta rezistenţă la antibiotice.
Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, OMS recomandă respectarea unui protocol bine stabilit înainte, în timpul şi după efectuarea intervenţiilor chirurgicale.

De exemplu, pacientul trebuie întotdeauna igienizat (prin duş sau îmbăiere) înainte de operaţie, dar nu trebuie ras cu lama în zona ce urmează a fi operată, iar antibioticele se vor folosi doar pentru a preveni infecţiile şi doar înaintea sau în timpul intervenţiei, niciodată după finalizarea acesteia, potrivit noilor ghiduri elaborate de specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Respectarea acestor reguli ar putea salva milioane de vieţi, contribuind în acelaşi timp la reducerea costurilor privind îngrijirea medicală, dar şi la împiedicarea răspândirii supermicrobilor care devin din ce în ce mai rezistenţi la antibiotice de ultimă generaţie.

Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti – antibiotice folosite cu cap şi dezinfectanţi mai puternici

Ghidul elaborat de OMS cuprinde recomandări privind măsurile de igienizare a pacientului pe perioada spitalizării, dar şi înainte, în timpul şi după efectuarea unei intervenţii chirurgicale. De asemenea, se mai precizează în ghid cum şi cu ce ar trebui să se spele pe mâini personalul medical, ce antibiotice trebuie să administreze şi, mai ales, când (OMS recomandă administrarea acestora doar înainte sau în timpul operaţiei, nu după, aşa cum se obişnuieşte în prezent), precum şi ce tipuri de dezinfectanţi trebuie folosiţi.

„Mai devreme sau mai târziu, mulţi dintre noi vom ajunge pe masa de operaţie şi niciunul nu îşi doreşte să capete o infecţie din cauza nerespectării normelor elementare de igienă”susţine doctorul Ed Kelley, directorul departamentului de Siguranţă şi Protecţie a Echipamentelor Medicale din cadrul OMS.

„Respectând aceste reguli, personalul medical va reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire a pacienţilor”, a adăugat el.

Folosirea excesivă a antibioticelor este o altă problemă menţionată de OMS în acest raport. Potrivit specialiştilor, acest fenomen ar putea duce în scurt timp la un colaps în sistemul medical. Fără antibiotice care să prevină şi să trateze eficient infecţiile organismului, fie că vorbim despre o operaţie de cezariană, despre tratamentul suportiv al bolnavilor care fac chimioterapie sau despre pacienţii supuşi unui transplant de organe, vieţile oamenilor ar fi într-un mare pericol.

11% dintre pacienţii din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare capătă cel puţin o infecţie în spital

„Ghidul Global de Prevenire a Infecţiilor din Spitale” include o listă cu 29 de recomandări concrete, elaborate de 20 de specialişti de top, şi a fost publicat la începutul lunii noiembrie în revista ştiinţifică The Lancet Infectious Disease.

„Nimeni nu ar trebui să se îmbolnăvească în spitale. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti nu a fost nicicând mai importantă decât acum, când vedem cât de multe victime face anual”, spune medicul Marie-Paule Kieny, asistentul directorului general de la OMS.

Infecţiile căpătate în urma intervenţiilor chirurgicale sunt cauzate de bacterii ce pătrund cu uşurinţă prin incizii şi pun în pericol vieţile a milioane de pacienţi, favorizând apariţia rezistenţei la antibiotice, o problemă de sănătate publică ce ameninţă omenirea.

Potrivit OMS, mai bine de 11% dintre pacienţii din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare capătă cel puţin o infecţie în spital. În Africa, peste 20% dintre femeile care nasc prin cezariană contractează o infecţie, punându-şi în pericol atât vieţilor lor, cât şi pe cele ale nou-născuţilor.

Însă infecţiile intraspitaliceţi nu sunt doar „bube” ale ţărilor sărace. Şi Statele Unite se confruntă cu această problemă: potrivit ultimelor statistici, cheltuielile cu îngrijirea medicală (ce includ costurile de spitalizare) a pacienţilor infectaţi în spitale depăşesc 900 de milioane de dolari în fiecare an.

Preluat de la: Csid.ro