3D-Printing.jpg
Sâmbătă, 30 octombrie, a avut loc cel de-al patrulea eveniment consecutiv al proiectului antreprenorial „BreakingMed”. iHUB a găzduit cei mai activi tineri din domeniul medical și IT care au venit să vadă cum funcționează o imprimantă 3D evocând, în același timp, soluții pentru cele mai apropiate probleme din domeniul medical.

„Future of Health: 3D Printing” a debutat cu prezentarea lui Ghenadie Cernei, fondator offfy.com, care ne-a povestit pe îndelete despre utilizarea imprimantei 3D în medicină.  Cele mai solicitate domenii unde aplicarea acestei tehnologii este iminentă sunt:

# Parafarmaceutice

# Educație

# Dispozitive medicale: proteze, implanturi, ghiduri și șabloane

# Prototipări, modele pentru intervenții chirurgicale

# Bio-printare: stomatologie, oase, organe

Am discutat particularitățile acestei tehnologii și riscurile legale care s-ar putea isca în Republica Moldova.

A doua sesiune a fost livrată de Victor Bujoreanu, fondator al spațiului colaborativ Atelier.99 dotat cu instrumente și echipamente de fabricare, a cărui zonă de lucru este și 3D Printing. Victor a venit cu o imprimantă 3D care produce modele din plastic pentru a ne povesti cum acesta lucrează, care-i sunt particularitățile, iar cel mai captivant moment a fost când a imprimat modelul unei urechi umane, participanții urmărind cu atenție întregul proces.

În cele din urmă, tinerii participanți au format echipe pentru a pune în discuție cele mai actuale probleme din medicină care ar putea fi soluționate cu ajutorul imprimantei 3D. Vă prezentăm cele 9 soluții propuse de echipe în cadrul sesiunii 3D Printing Workshop:

# Înlocuirea serviciilor tehnicienilor dentari cu imprimarea 3D (mai ieftin și mai exact).

# Protezare atroplastie care va răspunde de articulațiile genunchilor.

# Încălțăminte ortopedică ajustată cu exactitate.

# Protezele curente se creează pe anumite mărimi, iar probabilitatea să nimerească unui pacient o proteză ajustată pentru mărimea sa e destul de mică, de aceea cu ajutorul imprimantei 3D s-ar putea imprima proteze cu mărimi exacte.

# Printarea 3D a organelor cu scop educațional pentru universități, școli.

# Bio-printare: de înlocuit grefele cu vase sangvine funcționale printate 3D.

# Printarea cartilajelor utilizând un material înlocuibil, fapt ce ar contribui la creșterea calității vieții oamenilor.

# Imprimarea 3D a plăcilor dentare pentru îndreptarea dinților.

# Bio printarea vertebrelor pentru oamenii care suferă de osteoporoză.

A rămas ultimul eveniment din seria celor 5 sesiuni de inițiere în proiectul „BreakingMed”, care se va desfășura pe 7 octombrie, abordând subiectul Big Data în medicină.

Aici vă puteți înregistra la eveniment: https://goo.gl/4D6ipY

Pentru mai multe detalii despre proiect, accesați: http://breakingmed.md/

Aceste evenimente se organizează cu scopul de pregătire pentru marele Hackathon care se va organiza în perioada 16 octombrie – 22 octombrie. Toate ideile propuse în cadrul sesiunilor tematice vor servi drept inspirație pentru pregătirea produselor finale cu destinație medicală.

 

Preluat de la: diez.md