Singurul român care a rămas în cursă dintre cei patru înscriși inițial, Tibi Uşeriu, a reuşit încă de la început să preia conducerea maratonului, fiind urmat de un irlandez, însă acesta se află la patru ore în spatele bistriţeanului care a reuşit să treacă de primele două puncte de control cu o ora şi 30 minute mai repede faţă de anul trecut, scrie Mediafax.
Tibi a parcurs, până la ora transmiterii acestei ştiri, peste 100 de mile (160 km) şi se îndreaptă spre al treilea punct de control situat la Fort McPherson.
La start s-au înscris 32 de concurenţi, din care 23 participă la cursa de 350+ mile. După prima zi de concurs, opt dintre participanţi au abadonat.
Anul acesta, traseul este de 617 kilometri iar distanţa pe care concurenţii trebuie să o parcurgă pe Ice Road (un fluviu îngheţat) este de 280 kilometri, ceea ce face cursa şi mai brutală.

Photo Credit: mediafax.ro

Photo Credit: mediafax.ro
Preluat de la: diez.md