fb_share.jpg

Da, femeile se îngrijorează mai mult şi sunt mai predispuse spre anxietate sau depresie. De aceea, atunci când devin mame, depresia sau anxietatea pot deveni parte importantă a vieţii lor. Află cum îţi poţi menţine echilibrul mental, mai ales acum, când mai este un suflet care depinde de tine!

Toate mamele se îngrijorează. Şi taţii se îngrijorează de asemenea, dar cercetările au arătat că un copil modifică în totalitate creierul unei femei, amplificând regiunile care controlează anxietatea şi protecţia. Hormonii se înmulţesc, iar cu ei şi emoţiile noastre. Prolactina de stimulare a laptelui, de exemplu, are o relaţie complexă cu dopamina, un neurotransmiţător legat de plăcere. Vechiul nostru prieten, estrogenul, contribuie şi el într-o mare măsură la stările noastre agitate. Momentele cu un nivel relativ scăzut de estrogen tind să coincidă cu schimbările de dispoziţie, spune Patricia De Marco Centeno, un psihiatru din California, specializată în sănătatea mentală a mamelor.

Până la 20% dintre mame prezintă anxietate postpartum; femeile cu predispoziţie genetică sunt cele mai expuse riscului. Anxietatea ia multe forme şi modalitatea de a o trata este o decizie personală. Înainte de a lua în considerare medicamentele sau terapia, există şi o metodă mult mai la îndemână. Mai exact: schimbarea stilului de viaţă.

<!–

Formul de quiz

–>

Culcă-te devreme

Primul pas în acest sens se referă la igiena somnului. Trăim vremuri de viteză maximă, suprasolicitare şi agitaţie. Cu toate acestea, este extrem de important, în mod special atunci când ai şi un copil, să te odihneşti. Uită de task-urile de la muncă şi aşază-te în pat în fiecare noapte, înainte de ora 23. Ai să observi în scurt timp minunile pe care această practică le va avea asupra corpului şi minţii tale!

Fă mişcare

Yoga ar putea fi de asemenea o soluţie minunată, numai bună de integrat într-un stil de viaţă sănătos. O multitudine de studii au demonstrat beneficiile meditaţiei de yoga şi de mindfulness, care subliniază respiraţia structurată şi concentrarea asupra prezentului. Cercetătorii de la Universitatea din Boston de exemplu, au descoperit că yoga a ridicat nivelurile de GABA, un neurotransmiţător calmant.

Dieta sănătoasă te poate ajuta

Poate ai vrea să încerci şi o dietă mult mai sănătoasă, pe care să o transformi pas cu pas într-un stil de viaţă. Tractul digestiv este plin de neuroni pe care unii oameni de ştiinţă îl numesc „al doilea creier”. Aproximativ 95% din serotonină, un neurotransmiţător care stabilizează starea de spirit, se găseşte în intestin. De asemenea, intestinul semnalează când ceva e în neregulă, de aici expresia de „fluturi în stomac”.

Apelează la ajutor

Bebeluşul are destule motive să te trezească noaptea, de la foame şi ieşitul dinţilor, până la nevoia de a-i schimba scutecul. Dacă îngrijorările cauzate de anxietate îţi sporesc tulburările de somn, ia în considerare varianta ajutorului profesional sau al părinţilor, în măsura în care acest lucru ar putea fi la îndemâna ta şi a lor.

Încearcă terapia!

Terapia cognitiv-comportamentală poate fi un instrument valoros pentru persoanele care suferă de anxietate. Potrivit Amandei Petrik, consilier profesionist clinic licenţiat în Kansas, mamele se implică frecvent în două tipuri de distorsiuni cognitive: averile şi catastrofele. Ca drept urmare, este extrem de uşor ca scenariile negative să curgă din aceste două temeri fundamentale – „Oare copilul meu va mai respira în somn?”/ „Oare voi avea cu ce să plătesc împrumutul, dacă decid să îl fac?” şi altele asemenea. Un profesionist în domeniul sănătăţii mintale te poate ajuta să identifici aceste gânduri iraţionale şi să le înlocuieşti cu unele mai realiste.

Medicaţia ar putea fi o opţiune

Există un motiv pentru care practicile holistice, cum ar fi yoga, ajung să cadă sub umbrela „medicamentelor complementare”. Nenumărate femei se confruntă cu anxietate şi le vin în ajutor medicamentele. Eşti îngrijorată cu privire la modalitatea în care acestea te pot afecta? Află că unele medicamente antidepresive sunt bine studiate în ceea ce priveşte alăptarea. Asigură-te că vorbeşti cu medicul tău înainte de orice. Este important să te consulţi cu specialiştii înainte de a decide administrarea medicamentelor, deoarece de cele mai multe ori situaţia poate fi rezolvată chiar fără ajutorul acestora!

Preluat de la: csid.ro