berea.jpg

Unele dintre cele mai populare mâncăruri şi băuturi din lume au fost inventate din greşeală. Nu a fost niciun bucătar care să se străduiască să le creeze, nu a muncit nimeni zi şi noapte ca să vină cu ideea.

Berea

Berea a fost inventată acum 12.000 de ani de către comunităţi rurale care trăiau pe teritoriul actualului stat Iran. Potrivit istoricilor, fermentarea cerealelor, în urma căreia a rezultat berea, nu a fost decât un accident fericit. Dovadă stau vasele antice pe suprafaţa cărora arheologii au descoperit urme de cereale fermentate.

Berea a fost foarte apreciată de egipteni care o aromatizau cu ulei de măsline, curmale sau alte ingrediente exotice. Berea, aşa cum o ştim noi astăzi, a început să fie produsă de călugări în Evul Mediu.

Chipsurile

Chipsurile au fost inventate de un bucătar nervos, potrivit Christian Science Monitor. Chef George Crum, de la un hotel din New York, a fost foarte supărat când un client a întors porţia de cartofi prăjiţi la bucătărie şi a motivat că sunt prea groşi, prea cruzi şi fără gust. Atunci, bucătarul a hotărât să-i dea o lecţie şi a pregătit nişte cartofi subţiri, aproape i-a ars şi le-a pus sare cât să nu mai spună clientul că nu au gust. De data aceasta, clientul chiar a apreciat cartofii, ba chiar le-a recomandar şi altora, aşa au apărut chipsurile.

Fulgii de porumb

Fraţii William şi John Kellogg sunt cei cărora trebuie să le mulţumim pentru fulgii de porumb. La sfârşitul secolului al XIX-lea ei lucrau la un centru de sănătate care promova vegetarianismul şi căutau o soluţie pentru a înlocui pâinea. Au fiert nişte grâu, din care au făcut o pastă, care s-a rupt în bucăţi mici atunci când au băgat-o la cuptor. Au hotărât să folosească mălai în loc de grâu şi aşa au fost inventaţi fulgii de porumb.

Citeşte continuarea pe Gustarte.ro

Preluat de la: csid.ro