hernia-de-disc.jpg

Munca la birou în aceeaşi poziţie şi lipsa activităţilor sportive sunt principalele motive pentru care tot mai mulţi oameni se luptă cu hernia de disc cervicală în zilele noastre.

În opinia chirurgului turc Cenk Ermol, frecvenţa durerilor cervicale este mai mare la persoanele care muncesc , iar un volum mare de muncă poate fi unul dintre factorii care influenţează durerea cervicală, însă nu orice durere este cauzată de o hernie de disc cervical.

Durerile cervicale apar ca urmare a unor cauze mecanice şi a afecţiunilor coloanei vertebrale. Ne confruntăm foarte des cu pacienţi care acuză acest lucru, în special persoane care lucrează la birou, în poziţie aplecată, întreaga zi. Cealaltă cauză frecventă este reprezentată de micro leziunile traumatice care afectează zona cervicală”, explică doctorul Cenk Ermol, specialist în neurochirurgie la Grupul Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Simptomele herniei de disc cervicală

Extinderea durerii cervicale spre braţ şi mână, existenţa unei senzaţii de amorţire a acestora, toate astea pot fi simptome date de compresia unui nerv; altfel spus ale herniei de disc cervicale. 

Mişcările devin tot mai dureroase pentru pacient, deoarece muşchii gâtului sunt contractaţi permanent şi apar rigidizările, spasmul muscular. În astfel de situaţii recomandăm ca tratament analgezicele şi medicamentele de relaxare musculară. Normalizarea mişcării gâtului în cel mai scurt timp posibil va preveni cronicizarea durerii.

Dr. Cenk Ermol crede că este important să nu asociem orice durere cu hernia de disc cervicală. În cazul herniei de disc, presiunea exercitată asupra rădăcinii nervoase va duce la amorţirea braţului şi a mâinii şi, uneori, la o slăbiciune a acestora.

Durerea în braţ (asociată compresiei rădăcinii nervoase) poate fi însoţită de amorţeli şi lipsă de putere. De cele mai multe ori, durerea braţului cunoaşte un curs sever.

Cât durează operaţia de hernie de disc

În prima fază se recomandă analgezice, medicamente de relaxare musculară şi odihnă. În zilele noastre, operaţiile de hernie de disc au rezultate foarte bune datorită testelor noi şi a metodelor de microchirurgie. După operaţie, care durează aproape o oră, pacientul observă că durerea puternică a braţului, care îi afecta dramatic calitatea vieţii, a dispărut. 

A doua zi este externat şi în câteva săptămâni îşi poate relua viaţa normală. ,,Operaţia nu este destinată să limiteze viaţa pacientului, ci dimpotrivă, să protejeze calitatea vieţii acestuia”, conchide medicul Cenk Ermol.

Preluat de la: csid.ro