pixel.png

În semn de solidaritate, Wella Professionals România se alătură companiilor care dau o mână de ajutor spitalelor şi celor aflaţi în linia întâi în lupta cu pandemia de COVID-19 prin donaţia de 30.000 de mănuşi către Organizaţia Salvaţi Copiii, care va direcţiona bunurile primite către 5 spitale din Bucureşti şi din ţară: Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani, Spitalul Municipal Fălticeni, SUUB – Spitalul Universitar Bucureşti şi Spitalul Pantelimon din Bucureşti.

Prin această acţiune, Wella Professionals România se aliniază iniţiativei globale Wella Professionals care sprijină şi ajută spitalele din întreaga lume în încercarea de a limita efectele pandemiei care a paralizat întreaga planetă.

„Suntem cu toţii împreună, de aceea profesioniştii Wella din întreaga lume s-au reunit pentru a ajuta în lupta împotriva COVID-19. Facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe îngrijitorii noştri de prim rang, astfel încât împreună, vom trece prin acest moment provocator ”, declară Natalia Lisina, Coty Professional Beauty Manager General Distribution Markets EE.

<!–

Formul de quiz

–>

„Suntem recunoscători tuturor medicilor, asistenţilor medicali şi echipelor medicale care ajută în lupta împotriva acestei pandemii. Dorim să ajutăm, iar acesta este un mic gest al profesioniştilor Wella pentru a ne arăta sprijinul nostru”, a declarat Directorul General al Professional Brands Marketing&Distribution, Marcel Mureşan.

La rândul ei, Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, explică: ”Un medic expus contaminării este un risc nu doar pentru el, ci şi pentru noi toţi ceilalţi, iar în contextul acestei pandemii agresive, sistemul medical românesc, şi aşa slăbit, nu îşi mai poate permite niciun risc suplimentar. Fondul de urgenţă pentru spitale deschis de Salvaţi Copiii e o garanţie că personalul medical poate rămâne în spital, să salveze vieţi, iar capitalul cel mai important al societăţii este solidaritatea cu medicii”.

 

Preluat de la: csid.ro