Ministerul Sănătăţii a anunţat oficial că a alocat Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte fonduri pentru achiziţia unui CT, a unui aparat de radiologie digitală şi finalizarea reparaţiilor capitale a secţiei TBC Moroieni care vor costa peste 7 miliarde de lei. La spitalul judeţean, Ministerul Sănătăţii intenţionează să aloce fonduri pentru încă un aparat de radiologie digitală.
Următorul spital din Dâmboviţa care va fi modernizat este Spitalul Municipal Găeşti. Ministerul sănătăţii a alocat aproape 3 miliarde pentru aparatura medicală. La această unitate sanitară vor fi alocate fonduri şi pentru reabilitarea secţiei de chirurgie şi a achiziţiei unui CT, ca urmare a solicitărilor unităţii.
La Spitalul Municipal Moreni au fost alocate circa un miliard jumătate pentru dotarea cu aparatură
Ministrul sănătăţii Sorina Pintea a fost personal să se întâlneascî şi cu cadrele medicale, reprezentanţii autorităţilor locale şi cei ai autorităţilor medicale din judeţul Dâmboviţa. „Am revenit aici după ce anul trecut am fost în vizită şi am discutat despre nevoile unităţilor sanitare. După ce anul trecut au crescut salariile cadrelor medicale, anul acesta bugetul Ministerului Sănătăţii pentru investiţii este unul istoric deoarece nu poţi ţine un medic dacă nu ii dai aparatura medicală necesară pentru realizarea actului medical de calitate. Am încurajat managerii unităţilor sanitare să ceară fonduri pentru investiţii, dar i-am şi atenţionat că voi reveni pentru a vedea cum s-au cheltuit banii”, a spus Sorina Pintea în timpul vizitei.
<!–
Formul de quiz
–>
Preluat de la: csid.ro