shutterstock-tipa.jpg

Nimic nu provoaca o teama mai mare in inima oricarei femei decat o menstruatie intarziata. Exceptand, bineinteles, situatia in care incearca sa conceapa un copil. Astfel, sarcina este primul lucru la care ne gandim atunci cand menstruatia nu vine tocmai la timp. Dar oare este ea singura cauza posibila?

Iata 10 cele mai frecvente motive pentru care menstruatia ta nu a aparut la timp:

1. Stresul
Stresul poate afecta multe aspecte din viata noastra, inclusiv menstruatia. Uneori suntem atat de date peste cap incat corpul nostru scade productia de hormoni care determina ovulatia si implicit menstruatia.

Incearca sa gasesti singura sau impreuna cu doctorul tau metode prin care sa te relaxezi si sa reintri in programul normal al menstruatiilor.

2. Boli
O boala neasteptata, scurta sau chiar de lunga durata poate cauza intarzierea menstruatiei. Acest lucru se intampla, de obicei, temporar.

3. Modificari in program
Schimbarile in programul tau obisnuit iti pot zapaci ceasul organismului. Acest lucru este valabil mai ales daca schimbarile sunt majore, de exemplu incepi sa lucrezi noaptea in loc sa lucrezi ziua sau viceversa.

4. Medicamente
Poate ca iei un nou medicament si atunci menstruatia intarzie sau chiar lipseste. Vorbeste cu doctorul tau despre aceste modificari.

5. Kilogramele in plus
Avand o greutate prea mare, pot aparea schimbari in ciclurile hormonale care-ti pot chiar opri ciclul menstrual. Cele mai multe femei revin la fertilitate si o menstruatie regulata dupa ce pierd din greutate.

6. Kilograme in minus
Daca nu ai suficienta grasime in organism, menstruatia ta se poate deregla sau chiar opri. In mod normal, cresterea in greutate te va ajuta sa-ti revii la normal. Aceasta este o cauza fecventa pentru femeile care muncesc din greu sau sunt sportive de performanta.

7. Calcule gresite
Ciclul menstrual variaza de la femeie la femeie, cu toate ca, in medie, dureaza 28 de zile. Uneori ni se poate intampla sa ne ingrijoram ca a intarziat menstruatia cand, de fapt, nu am calculat bine.

Daca ai cicluri menstruale neregulate, dar stii cand te afli in perioada de ovulatie, calculeaza-ti menstruatia la doua saptamani dupa ovulatie. Acest lucru te poate ajuta sa urmaresti mai usor durata menstruatiilor.

8. Perimenopauza
Perimenopauza este perioada in care te afli in tranzitie de la varsta de reproducere la cea de infertilitate. Menstrele tale pot fi mai usoare sau mai accentuate, mai frecvente sau mai rare. Oricum, de cele mai multe ori ele nu mai sunt normale.

Daca nu doresti sa ramai insarcinata, asigura-te ca folosesti metode contraceptive pentru ca poti fi fertila cel putin inca o perioada de timp.

9. Menopauza
Menopauza apare atunci cand corpul tau nu mai produce ovule si deci nu mai ai nici menstruatie. Menopauza poate fi naturala sau poate fi provocata artificial prin operatii chirurgicale sau anumite tratamente agresive precum chimioterapia.

10. Sarcina
Da, daca ti-a intarziat menstruatia, exista sanse sa fii insarcinata. Un simplu test de sarcina te va ajuta sa determini daca menstruatia ta a intarziat din cauza faptului ca ovulul a fost fecundat.

Daca esti insarcinata, ar trebui sa mergi la doctor pentru un control prenatal. Dar daca rezultatul este negativ, asteapta o saptamana si repeta testul. Daca si a doua oara iese tot negativ si ai macar o idee asupra cauzei pentru care menstruatia iti intarzie, programeaza-te pentru un examen ginecologic.

Tu ai un ciclu menstrual regulat?

Citeste si Dismenoreea: cauze, diagnostic, tratament
 

Preluat de la: Csid.ro