ia2-1-e1708602322374.jpg

Pe lângă faptul că sunt despre distracție, festivalurile oferă o ocazie unică de a experimenta ceva nou: descoperirea unei noi bucătării, ascultarea muzicii live sau participarea la ateliere creative. Mai mult, acestea reprezintă momentul oportun pentru a-ți petrece timpul cu cei apropiați, așa că am adunat în acest articol 10 festivaluri din Moldova la care să mergi în acest an.

Drept sursă de inspirație pentru acest material a servit articolul publicat de colegele noastre pe varianta rusă a site-ului de știri diez.md.

Din 1 martie în capitala Republicii Moldova se va desfășura festivalul „Mărțișor”. Timp de două săptămâni, ansambluri de muzică și dans din țară și de peste hotare vor transforma scena Palatului Național „Nicolae Sulac” într-o adevărată feerie.

Festivalul vine să omagieze mărțișorul – simbolul alb-roșu al primăverii purtat în mod tradițional la piept de pe 1 până pe 31 martie, care ulterior este agățat de un copac însoțit de o dorință pusă în gând.

Aici găsiți detalii.

„Hederlez” este una dintre principalele sărbători ale primăverii în UTA Găgăuzia, celebrată pe 6 mai. În această zi veți putea asista la cursuri de măiestrie ale meșterilor locali și veți putea vedea cum se prepară bucatele găgăuze, inclusiv kaurmaua rece, brânza, bulgurul și kâvârmaua.

Un moment important al sărbătorii este reprezentat de competiția ecvestră Altân At („Calul de Aur”), care se desfășoară anual la o fermă din Ceadâr-Lunga.

Aici găsiți detalii.

Cea de-a treia ediție a festivalului de muzică „KALEIDOSCOP” va avea loc pe 22 și 23 iunie la Grădina Botanică din capitală. Organizatorii menționează că evenimentul are un concept inspirat din filosofia precum că viața este o schimbare continuă, iar misiunea noastră este să-i descoperim farmecul și să apreciem diversitatea culorilor.

Deocamdată se știe că în fața publicului vor evolua Alternosfera, Subcarpați, Smiley, Irina Rimes, The URS, The Motans, KILLA FONIC, Tosh, Vescan și Andia.

Aici găsiți detalii.

Festivalul cămășii naționale moldovenești „IA MANIA” are loc anual în luna iulie, simbolul acestuia fiind Pasărea Măiastră. Menționăm că la momentul publicării articolului nu se cunosc datele exacte ale evenimentului din acest an.

De obicei, festivalul se desfășoară pe malul râului Nistru, în satul Holercani. Aici se organizează un târg cu diverse produse, ateliere de creație, zone de distracție pentru copii și seara, tradițional, un concert în aer liber.

Aici găsiți detalii.

Festivalul de muzică simfonică „O seară în parc” este programat pentru luna iulie și va avea loc în cel mai mare (ca număr de locuri) teatru verde din Europa, aflat în Parcul Valea Morilor.

Anual în cadrul festivalului participă interpreți, compozitori și dirijori moldoveni bine cunoscuți. De exemplu, anul trecut pe scenă a urcat legendarul compozitor moldovean Eugen Doga. Numele artiștilor care vor evolua în 2024 vor fi anunțate mai aproape de vară.

Festivalul „Hodina” este, de fapt, un picnic de amploare, în cadrul căruia participanții au posibilitatea să facă cunoștință cu produsele a peste 70 de artizani și producători locali, să deguste bucătăria vegetariană și pescărească, să încerce diferite tipuri de vin, să participe la zeci de ateliere și să savureze muzică live.

Evenimentul se desfășoară în luna august și durează, de obicei, două zile. Locația este satul Pohrebea, raionul Dubăsari, iar pentru doritorii de a rămâne peste noapte se organizează camping.

Aici găsiți detalii.

Timp de două zile, centrul Rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi va fi gazda festivalului „Gustar”. Pe teritoriul rezervației vor fi amenajate: o zonă pentru copii, o zonă de yoga, un cinematograf în aer liber, o zonă de camping și spații pentru diverse ateliere de lucru. Evident, muzica va acompania evenimentul.

„Gustar” s-a desfășurat pentru prima dată în 2010, plasând Moldova pe lista țărilor europene cu cele mai bune festivaluri de muzică.

Aici găsiți detalii.

„Gagauz Kilimneri” este un festival de covoare din UTA Găgăuzia. În cadrul evenimentului, participanții pot admira covoare vechi și moderne, pot afla istoria țesutului acestora și pot gusta din bucătăria tradițională. În plus, doritorii pot cumpăra covoare, haine și accesorii.

Evenimentul se desfășoară anual, în primele zile ale lunii august în satul Gaidar.

Aici găsiți detalii.

Organizatorii festivalului „Ethno jazz” promit să surprindă publicul cu formații de jazz din toate colțurile lumii, respectiv – cu diverse stiluri și direcții ale muzicii jazz.

Evenimentul se va desfășura în orașul Chișinău și va dura două zile.

Aici găsiți detalii.

În fiecare an, în primul weekend din octombrie în toată țara au loc evenimente culturale și artistice care celebrează Ziua Națională a Vinului. Bineînțeles, epicentrul evenimentelor este Piața Marii Adunări Naționale, unde producătorii de vinuri își prezintă roadele muncii lor.

Vizitatorii vor avea ocazia să participe la degustări, masterclassuri, ateliere de meșteșugărit, dar și să se bucure de un program artistic cu interpreți îndrăgiți din țară.

Aici găsiți detalii.

Aici puteți găsi articolul în limba rusă.

Preluat de la: diez.md