jazzz.jpg

În data de 30 aprilie a fiecărui an marcăm Ziua Internațională a Jazzului. Cu această ocazie, pe 1 mai, bandul Free Spirit Quartet organizează un concert. Acesta se va desfășura în sala de degustare a localului WINE.MD începând cu ora 19.30.

În cazul în care doriți să mergeți la eveniment, rezervarea unei mese este obligatorie și se poate face la numărul de telefon +37360606688. Prețul unui bilet este de 250 de lei.

Free Spirit Quartet este o trupă artistică din Republica Moldova, formată din trei muzicieni dedicați muzicii jazz. Vedeți mai jos o interpretare a acesteia.

Ziua Internațională a Jazzului a fost desemnată în anul 2011 de către UNESCO pentru a evidenția jazzul și rolul său diplomatic de a uni oamenii din toate colțurile globului. În fiecare an, sărbătoarea reunește comunități, școli, artiști, istorici, cadre universitare și pasionați de jazz din întreaga lume pentru a sărbători și a învăța despre acest gen muzical și despre viitorul și impactul acestuia. Astfel, în decembrie 2012, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a salutat oficial decizia Conferinței Generale UNESCO de a proclama ziua de 30 aprilie drept Zi Internațională a Jazzului.

10 fapte interesante despre jazz

# Originea precisă a cuvântului „jazz” este un mister. Nimeni nu știe exact de unde provine, deși există multe speculații. Unii spun că inițial a fost un cuvânt argou care a fost scris în moduri diferite: jaz, jas, jass și jasz.

# New Orleans este locul de naștere definitiv al jazzului, unde muzicienii de culoare au început să combine ragtime, quadrile franceze, biguine, marșuri de fanfară și blues în anii 1910.

# Când membrii unei trupe de jazz cântă împreună, deseori vor da din cap pentru a semnala sfârșitul piesei sau vor arăta cu degetul spre capul lor.

# Jazzul a dat naștere unor stiluri diferite, cum ar fi bebop, big band, swing, latin jazzdixieland, gypsy jazzbossa nova jazz și, de asemenea, cuprinde subgenuri contemporane, inclusiv free jazzacid jazz și soul jazz.

# Clarinetul a fost cândva instrumentul dominant în jazz. Definea sunetul erei swing-ului și era cunoscut sub numele său de „bețișor de lemn dulce”.

# Louis Armstrong a avut cea mai mare influență în creșterea popularității jazzului și a devenit cunoscut drept „ambasadorul jazzului”.

# Jazzul a introdus noi forme de dans, cum ar fi CharlestonBlack Bottom și Trot.

# Statele Unite ale Americii este țara cu cei mai mulți ascultători de jazz.

# Ascultarea jazzului poate crește imunitatea, creativitatea, productivitatea, învățarea și reducerea stresului.

# Jazzul se numără printre cele mai libere și hibride forme de muzică.

Preluat de la: diez.md