parkinson.jpg

Boala Parkinson, care afectează mai mult de 7 milioane de persoane la nivel mondial și aproximativ 72.000 de români, are o serie de simptome care apar cu mult timp înainte de a fi diagnosticată. 

Boala Parkinson implică pierderea neuronilor dopaminergici, responsabili cu producția de dopamină. Această pierdere afectează, în principal, funcția creierului de a controla mișcările. Primele semnale apar însă cu ani buni înaintea simptomelor motorii. În momentul în care acestea din urmă încep să se manifeste, vorbim deja de o pierdere de aproximativ 60-70% din neuronii dopaminergici”, a spus dr. Liviu Cozma, medic neurolog, pentru Mediafax.

Printre acestea se află: pierderea mirosului (hiposmia), care  afectează între 70-90% dintre pacienții cu Parkinson și este unul dintre simptomele timpurii ale afecțiunii, acesta manifestându-se cu mulți ani înaintea tulburărilor de mișcare. Pierderea mirosului nu înseamnă, totuși, că un pacient se confruntă cu boala Parkinson, acest simptom fiind comun și pentru cei cu patologii nazale cronice sau o potențială consecință a fumatului, a expunerii la produse chimice sau a înaintării în vârstă. Oricum, o eventuală pierdere a mirosului ar trebui investigată.

Insomnia și tulburările de somn REN ar trebui să constituie un alt semnal de alarmă, alături de schimbările de dispoziție, dar și de alte simptome prezente în multe alte boli. 

Tremorul este principalul simptom pe care pacienții și aparținătorii îl asociază bolii Parkinson, dar lentoarea și pierderea dexterității sunt elementele centrale ale bolii. 

„Constipația sau schimbările de dispoziție (anxietate, depresie) sunt alte simptome timpurii care pot marca începutul bolii Parkinson. Aceste simptome sunt însă întâlnite în multe alte afecțiuni, ceea ce face ca diagnosticarea bolii Parkinson în stadii incipiente să fie dificil de realizat. Cercetarea în boala Parkinson migrează către identificarea bolii în aceste stadii pre-motorii, ceea ce numim boală Parkinson prodromală. Totuși, până vor fi identificate metode corecte și disponibile în practica medicală curentă, recomand să păstrăm o atenție sporită când simptomele non-motorii se asociază cu micșorarea scrisului de mână, scăderea timbrului vocii, postura cocoșată, instabilitatea posturală și mai ales lipsa de dexteritate sau tremor”, adaugă medicul.

Sursă foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Boala Parkinson: cum se diagnostichează și ce tratamente se pot face la ora actuală

Preluat de la: csid.ro