mural-Chisinau.jpeg

Pe 24 mai a fost inaugurată o nouă pictură murală în Chișinău. Murala „Visul Olimpic” este dedicată sportivilor noștri care vor concura la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Muralul a fost inaugurat pe un bloc de apartamente de pe bulevardul Ștefan cel Mare, nr. 6, din Chișinău.

„Această operă de artă celebrează curajul, dedicarea și pasiunea olimpicilor. Fiecare detaliu este realizat cu multă grijă pentru a surprinde spiritul și determinarea campionilor noștri. Fiecare membru al Echipei Olimpice care ne va reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris își va lăsa numele scris pe pictura murală”, anunță Comitetul Național Olimpic.

Vedeți cine sunt sportivii și sportivele din Republica Moldova care s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

De asemenea, CNOS a inițiat o campanie de promovare a Echipei Olimpice Paris 2024 pe troleibuze și autobuze cu genericul „Susține Echipa Olimpică!”

Pe trei rute de troleibuze și două de autobuze se va regăsi un mesaj de susținere a Echipei Olimpice. Campania de promovare va avea loc în perioada 24 mai-8 septembrie 2024.

În acest articol puteți vedea și harta cu lista picturilor murale din sectorul Botanica al Chișinăului.

Preluat de la: diez.md