# Daniil Carnauh a început ca introvertit și a devenit mentor în discurs public.
# El recomandă să construiești discursul pe un mesaj clar, public țintă și structură.
# El subliniază că exercițiul practic și gestionarea emoțiilor produc progres real.

Să vorbești în fața oamenilor poate părea simplu până în momentul în care toate privirile sunt îndreptate spre tine. Atunci apar emoțiile, gândurile se amestecă, iar uneori chiar și o idee pe care o cunoști foarte bine devine greu de exprimat. Daniil Carnauh are 20 de ani și este mentor în discurs public. Deși acum pare mai încrezător în propriile forțe, la 16 ani, când și-a început parcursul, era introvertit și se confrunta frecvent cu bâlbâiala.

Totul a început în vara anului 2022, când Daniil a văzut, în cadrul organizației Youth.md, un anunț despre un training de public speaking susținut de Ilie Dercaci. Pentru a ajunge la training, trebuia să traverseze orașul și să petreacă aproximativ o oră și jumătate pe drum, în timpul unei zile de vară. Inițial, s-a întrebat dacă experiența va merita efortul. „Totuși, ceva din interior îmi spunea că trebuie să ajung acolo. Probabil era dorința de a schimba ceva în viața mea”, povestește Daniil.

Experiența nu l-a impresionat prin exerciții, ci prin felul în care trainerul reușea să vorbească și să capteze atenția oamenilor. Atunci și-a spus că își dorește să poată face același lucru.

Patru ani mai târziu, ceea ce a început ca o simplă participare la un training a devenit un domeniu în care Daniil și-a găsit vocația. A susținut activități în colaborare cu ASEM, UTM, AIESEC, STUDEM și Erasmus Student Network și este mentor și trainer de oratorie în cadrul Professional Speaker. Până în prezent spune că a instruit direct peste 400 de persoane, iar prin trainingurile, discursurile și evenimentele la care a participat a ajuns la un public de peste 1.000 de oameni.

Pentru el însă importanța unei prezentări nu se măsoară în numărul de oameni din sală: „Cinci oameni care au ales să te asculte nu merită mai puțin decât 150.”

Înainte de voce, gesturi sau contact vizual, este important să știi ce vrei să spui. Un discurs clar, potrivit lui Daniil, începe cu o structură simplă: care este mesajul principal, cui te adresezi și cu ce idee ai vrea să rămână oamenii la final. Fără un fir logic chiar și un subiect foarte bun poate deveni greu de urmărit.

Daniil recomandă ca, înainte de o prezentare, să îți pui câteva întrebări simple: „Care este ideea principală pe care vreau să o transmit?”, „Cui mă adresez?”, „Ce vreau să rețină oamenii la final?”.

O structură bine pregătită te ajută să îți organizezi ideile, să fii mai ușor de urmărit și să vorbești cu mai multă siguranță.

Cea mai frecventă problemă pe care Daniil o observă la participanți este gestionarea emoțiilor. „La prima sesiune unii oameni sunt retrași, sceptici și vizibil incomozi. Unii spun că, imediat ce ajung în fața publicului, uită tot ce voiau să spună. Alții încep să vorbească prea repede, își pierd ideile, evită contactul vizual sau simt că li se blochează vocea”, menționează mentorul.

Potrivit lui Daniil primul pas nu este să înveți unde să îți ții mâinile sau cum să construiești un discurs perfect, ci este să înțelegi ce se întâmplă cu tine în momentul în care apar emoțiile. „Obiectivul nu este să scapi complet de emoții, pentru că emoțiile sunt firești. Obiectivul este să înveți să le înțelegi și să le gestionezi.”

Această perspectivă este una dintre lecțiile pe care Daniil însuși le-a învățat în timp. „Public speaking-ul nu mi-a făcut bâlbâitul să dispară. Îl am și astăzi, dar m-a învățat să nu-i mai permit să vorbească în locul meu și să nu decidă ce pot sau nu pot să fac.”

Astfel, încrederea nu apare din eliminarea completă a fricii, ci din capacitatea de a continua chiar și atunci când emoțiile sunt prezente.

În sesiunile sale Daniil pune accentul pe exercițiu și feedback. Participanții au posibilitatea să încerce, să greșească, să observe ce funcționează și să corecteze treptat ceea ce îi încurcă.

El consideră că una dintre cele mai mari greșeli este acumularea teoriei fără practică. Poți citi cărți, urmări videoclipuri și învăța zeci de tehnici, dar dacă eviți să vorbești în fața oamenilor, nu vei avea ocazia să îți observi propriile dificultăți.

Public speaking-ul nu se învață doar citind despre el. Se învață vorbind.

Un alt obstacol este autocritica excesivă. Mulți oameni intră în fața publicului convinși că toată sala îi analizează și așteaptă să greșească. În realitate, publicul nu este adversarul. „De cele mai multe ori, oamenii vor să te înțeleagă și să primească ceva valoros de la tine.”

Pentru Daniil progresul adevărat nu este momentul în care participantul reușește să țină un discurs fără nicio greșeală, ci momentul în care învață ce să facă atunci când ceva nu merge conform planului.

Daniil recomandă exerciții simple, care pot fi făcute și în afara unei sesiuni de training. Poți vorbi timp de un minut despre un subiect pe care îl cunoști bine, apoi să te înregistrezi și să observi dacă ideea principală se înțelege, dacă vorbești prea repede sau dacă repeți aceleași formulări.

Poți încerca să începi aceeași prezentare în două sau trei moduri și să vezi care variantă sună mai natural. Pauzele sunt, de asemenea, importante. Ele îți oferă timp să îți organizezi următoarea idee și îi permit publicului să proceseze ceea ce tocmai ai spus.

Un alt element esențial este adaptarea mesajului la public. Aceeași idee poate fi explicată diferit unor colegi, studenți, clienți sau membri ai unei echipe. Înainte să începi gândește-te cine te ascultă și ce este relevant pentru acei oameni.

De asemenea, mentorul menționează despre mai multe greșeli pe care te pot țin pe loc. Prima este evitarea oportunităților din cauza fricii de eșec. Daniil își amintește de o persoană care a refuzat șansa de a conduce un eveniment important din mediul academic. Experiența i-ar fi putut aduce vizibilitate și relații valoroase, însă frica de a greși a fost mai puternică. „Uneori, cel mai mare eșec nu este un discurs nereușit, ci discursul pe care nu ai avut curajul să-l ții.”

A doua greșeală este acumularea teoriei fără practică, iar a treia este autocritica excesivă. Atunci când te concentrezi permanent pe cum stai, cum vorbești și ce ar putea crede ceilalți, riști să uiți de ideea pe care ai venit să o transmiți.

Pentru Daniil discursul public nu este doar despre discursuri oficiale. Este o abilitate utilă la universitate, la un interviu de angajare, într-o ședință de echipă, într-o negociere sau atunci când trebuie să îți susții ideea în fața altor oameni. „Totul în viața noastră este legat, într-un fel sau altul, de comunicare.”

De aceea, într-o sesiune el nu urmărește doar ca participanții să pronunțe corect cuvintele sau să respecte o anumită tehnică. Îl interesează ceea ce se schimbă în omul din fața sa după ce pleacă din sală.

Scepticismul, teama de a fi judecat, blocajul sau momentul în care persoana este pregătită să facă următorul pas sunt la fel de importante precum modul în care este construit un discurs. „Nu vreau ca participanții să încerce să devină copia unui speaker «perfect». Vreau să plece cu mai multă încredere în propria voce și cu dorința de a o folosi.”

Pentru cineva care urmează să susțină prima prezentare Daniil are un singur îndemn: să nu încerce să pară perfect. Să se întrebe ce idee vrea să rămână în mintea oamenilor, să respire, să privească publicul și să continue chiar dacă apare un blocaj. „Prima prezentare nu trebuie să demonstreze cât de bun ești. Ea trebuie să fie începutul unui proces.” Iar pentru Daniil acesta și este sensul discursului public. Nu să elimini toate fricile înainte să începi, ci să înveți să mergi mai departe împreună cu ele.

Autor: Cristian Guțu

Preluat de la: diez.md