Pierderea mirosului este adesea asociată cu o răceală, o viroză sau congestia nazală, însă există și situații în care acest simptom poate avea alte cauze și necesită investigații. Cât timp este normal să așteptăm ca mirosul să revină și care sunt semnele care ar trebui să ne trimită la medic? Dr. Cătălina Moinescu, medic generalist, explică de ce poate apărea anosmia, cum este investigată și ce opțiuni de tratament există pentru recuperarea funcției olfactive.
Dr. Cătălina Moinescu: Pierderea bruscă a mirosului poate avea o cauză frecventă și reversibilă, precum o viroză, congestia nazală, rinita alergică sau sinuzita. Totuși, dacă apare fără nas înfundat, persistă după vindecarea infecției ori se asociază cu alte simptome, nu trebuie ignorată. Mirosul are și un rol de protecție: ne avertizează asupra fumului, gazelor sau alimentelor alterate.
Dr. Cătălina Moinescu: Cele mai frecvente cauze sunt infecțiile virale, inflamația și obstrucția nazală din rinită, sinuzită sau polipi nazali. Mirosul se poate modifica și după un traumatism cranian, prin expunere la fum sau substanțe iritante, odată cu înaintarea în vârstă, din cauza unor medicamente și, mai rar, în cadrul unor afecțiuni neurologice ori al unor formațiuni care afectează căile olfactive.
Dr. Cătălina Moinescu: O pierdere asociată cu nas înfundat și secreții, care se ameliorează odată cu răceala, este cel mai adesea temporară. Este indicată evaluarea medicală dacă mirosul nu începe să revină în câteva săptămâni, dacă pierderea este completă, apare fără congestie nazală, este doar pe o nară, se agravează sau este însoțită de dureri de cap, sângerări nazale ori simptome neurologice.
Dr. Cătălina Moinescu: Da. Scăderea mirosului poate apărea precoce în unele boli neurodegenerative, precum boala Parkinson, dar acest simptom izolat nu stabilește un diagnostic. Cauzele ORL și post-virale sunt mult mai frecvente. Persistența tulburării, mai ales în absența unei cauze nazale evidente, justifică o evaluare medicală și, la nevoie, neurologică.
Dr. Cătălina Moinescu: Evaluarea trebuie făcută rapid dacă pierderea mirosului se asociază cu slăbiciune sau amorțeală pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, confuzie, vedere dublă, dezechilibru marcat ori o durere de cap bruscă și intensă. Sunt importante și traumatismele craniene, sângerările nazale repetate, obstrucția persistentă pe o singură nară, febra mare, durerea facială intensă sau secrețiile nazale purulente persistente.
Dr. Cătălina Moinescu: Da. Gustul propriu-zis recunoaște în principal dulce, sărat, acru, amar și umami, în timp ce mare parte din aroma alimentelor este percepută prin miros. De aceea, o persoană cu anosmie poate simți că mâncarea este dulce sau sărată, dar nu îi mai recunoaște aroma. Pierderea izolată a gustului este posibilă, însă este mai rară decât tulburarea olfactivă.
Dr. Cătălina Moinescu: După o răceală, mirosul revine adesea treptat, pe măsură ce dispare inflamația nazală. Dacă nu există nicio ameliorare după două până la patru săptămâni, dacă pierderea este completă sau apar semne de alarmă, este recomandat consultul ORL. Nu este util să așteptăm luni întregi fără o evaluare, mai ales că recuperarea olfactivă poate fi sprijinită prin metode începute la timp.
Dr. Cătălina Moinescu: Evaluarea începe cu istoricul medical și consultul ORL. Endoscopia nazală poate identifica inflamația, polipii sau alte obstacole, iar testarea olfactivă standardizată măsoară obiectiv capacitatea de a detecta și identifica mirosurile. În clinica noastră realizăm testarea mirosului atât la evaluarea inițială, cât și pentru a urmări evoluția pacientului.
CT-ul de sinusuri sau RMN-ul nu sunt necesare în toate cazurile. Ele se recomandă țintit, atunci când consultul sugerează o boală sinusală, o leziune structurală, o cauză neurologică sau când pierderea rămâne neexplicată.
Dr. Cătălina Moinescu: Tratamentul depinde de cauză. Dacă există rinită, sinuzită sau polipi, se tratează inflamația și obstrucția nazală. În pierderea post-virală, antrenamentul olfactiv este una dintre principalele metode de recuperare și presupune expunerea repetată, controlată, la mai multe mirosuri, timp de câteva luni.
În clinica noastră evaluăm obiectiv funcția olfactivă printr-un test de miros, care diferențiază hiposmia – diminuarea mirosului – de anosmie, pierderea completă. Testul se efectuează înainte de tratament și se repetă ulterior, pentru a măsura evoluția.
Pentru cazurile selectate folosim PRP intranazal, obținut din sângele propriu al pacientului și administrat la nivelul zonei olfactive. Procedura este realizată și în centre specializate din Statele Unite, de medici cu pregătire avansată în patologia mirosului. Am efectuat-o și în clinica noastră, cu rezultate favorabile evaluate inclusiv prin retestarea mirosului.
Rata de succes diferă de la un pacient la altul și depinde de gradul afectării – hiposmie sau anosmie -, de cauză, de durata pierderii mirosului, de vârstă și de afecțiunile asociate. Consultul ORL și testarea olfactivă ne ajută să alegem tratamentul și să estimăm realist prognosticul.
Foto: shutterstock
Preluat de la: csid.ro