Fotografiile au fost publicate de către astronautul francez Thomas Pesquet. Acesta a scris în postarea sa că vor urmări Jocurile Olimpice de pe SSI, menționând că ei, la rândul lor, au organizat un turneu olimpic dintre echipa spațială Soyuz și echipa Dragon.
Vedeți mai jos fotografiile postate de Thomas.
Amintim că arcașii moldoveni și-au aflat adversarii de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dan Olaru și Alexandra Mîrca se vor duela cu adversarii lor marți, 27 iulie.
–> <!–
–>
De asemenea, duminică, 25 iulie, judocanul moldovean Denis Vieru îl va întâlni pe uzbekul Sardor Nurillaev în prima rundă a Jocurilor Olimpice de la Tokyo în categoria de 66 kg.
Apoi, pe 26 iulie, Victor Sterpu va concura la 73 kg. El se va duela cu cubanezul Magdiel Estrada, care a participat și la Jocurile Olimpice din 2016.
În această săptămână dintre sportivii moldoveni vor mai concura înotătoarea Tatiana Salcuțan (25 iulie) și Anna Dulce în proba de tir (25 iulie).
Echipa #diez a creat un quiz în care te provoacă să ghicești la care discipline sportive vor evolua sportivii noștri.
Amintim că, la jocurile Olimpice din acest an, Moldova va fi reprezentată de 20 de sportivi. Sportivii calificați la JO sunt: Zalina Petrivskaya, Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului), Dimitriana Bezede (aruncarea greutății), Lilia Fisikovici (maraton), Andrian Mardare (aruncarea suliței), Alexandra Emilianov (aruncarea suliței), Anastasia Nichita (lupte feminine), Victor Ciobanu (lupte greco-romane), Denis Vieru, Victor Sterpu (judo), Serghei Tarnovschi, Daniela Cociu, Maria Olărașu (canoe), Alexandra Mîrca, Dan Olaru (tir cu arcul), Tatiana Salcuțan, Alexei Sancov (înot), Elena Cîlcic, Marin Robu (haltere), Anna Dulce (tir). Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt programate să aibă loc în perioada 23 iulie-8 august 2021.
Preluat de la: diez.md