Iată o scenă pe care cel mai probabil o vezi într-unul dintre episoadele celebrului serial de televiziune Grey’s Anatomy. La un spital din Londra, o pacientă a cântat la vioară în timpul unei intervenţii pe creier pentru îndepărtarea unei tumori.
Dagmar Turner în vârstă de 53 de ani este pasionată de vioară încă de la vârsta de 10 ani şi, în prezent, este membru al orchestrei Isle of Wight Symphony. Pierderea abilităţii de a mai cânta la vioară din cauza tumorii pe creier a fost un scenariu destul de înfricoşător pentru ea. În timpul unui spectacol din 2013, Turner a suferit o convulsie care a dus la creşterea tumorii. Localizată pe partea dreaptă a creierului, tumoarea reprezenta o ameninţare pentru abilităţile motorii ale mâinii stângi, mai exact mânca cu care controlează notele atunci când cântă la vioară.
<!–
Formul de quiz
–>
Potrivit spitalului King’s College unde Turner a suferit intervenţia chirurgicală, prima metodă de tratament la care au apelat a fost radioterapia, dar după ce s-a dovedit a fi fără succes, iar tumoarea continua să crească, intervenţia chirurgicală a devenit cea mai bună opţiune, deşi până şi aceasta îi punea în pericol abilităţile de a-şi mai putea mişca mâinile. Dagmar Turner a fost operată pr 31 ianuarie, iar pe tot parcursul procesului a cântat la vioară astfel încât medicii să vadă secţiunile active ale creierului.
Intervenţia a fost un real succes, iar trei zile mai târziu femeia a fost externată. Curând plănuieşte să revină în orchestră.
Preluat de la: csid.ro