Organizația de tineret EDYN Moldova, în colaborarea cu Comunitatea Plus, invită tinerii din Republica Moldova să se alăture proiectului „YOUth for EU”. Oportunitatea este destinată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, interesate de viitorul țării.
Proiectul este destinat tinerilor care își doresc să înțeleagă importanța integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE). „YOUth for EU” își propune să responsabilizeze tinerii prin implementarea unor activități menite să crească implicarea și reprezentarea lor în procesul democratic.
În cadrul proiectului vei:
# avea oportunitatea să dezvolți competențe esențiale de editare video și cercetare;
# realiza videouri creative și educative pe tema integrării în UE;
# participa la un panel de discuție cu un expert în domeniul UE.
Datorită acestor activități, vei avea oportunitatea să-ți exprimi creativitatea, să-ți îmbunătățești abilitățile și să contribui la sensibilizarea și educarea celorlalți tineri din comunitatea noastră.
Proiectul se va desfășura în perioada 25 mai-1 iunie la Chișinău. Costurile pentru transportul interurban vor fi rambursate.
Persoanele interesate sunt îndemnate să completeze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 15 mai.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md