Scopul concursului îl constituie identificarea celui mai potrivit mesaj care ar reda activitatea și ar promova imaginea Poliției, dar și a parteneriatului acestuia, îmbunătățind, totodată, comunicarea între Poliție și cetățeni.
Concursul pentru selectarea sloganului se va desfășura în perioada, 15 iunie -10 septembrie 2017, în patru etape.
Sloganele pot fi expediate pe adresa de e-mail [email protected], pe pagina de facebook a Poliției Republicii Moldova sau la adresa Inspectoratului General al Poliţiei (or. Chişinău, str. Tiraspol 11/1), cu titlul: ,,Concurs, propune cel mai bun slogan Poliției”.
Sloganul urmează să conţină un număr maxim de 7 cuvinte, să se încadreze în tematica concursului şi să se refere la activitatea Poliţiei, să fie estetic, să fie ușor de memorat și scris în limba română.
Pentru mai multe detalii, cu privire la Regulamentul concursului pentru selectarea sloganului Poliției, puteți accesa siteul poliției.
Preluat de la: Diez.md