cov.jpg
În copilărie, mulți dintre noi își doreau să devină oameni de artă, inclusiv designeri – de interior, de exterior sau vestimentari –, însă doar unora le-a reușit să-și atingă visul. Printre cei care au ajuns totuși să îmbrățișeze una dintre aceste trei profesii se regăsește și protagonista materialului nostru de astăzi, Maria Lefter, absolventă a specialității „Modă – Design Vestimentar” din cadrul Facultății Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Așadar, în cele ce urmează vă propunem să descoperiți prima colecție vestimentară a tinerei – „Vato” –, care este, de fapt, parte a tezei sale de licență.

Tânăra a ales să creeze în stilul avangardist, care, în lumea decorării, apropo, este unul dintre cele mai populare. Acesta se remarcă prin utilizarea formelor geometrice care se adaptează noilor timpuri și își propune să rupă tiparele tradiționale. Anume din acest motiv Maria a și optat pentru stilul dat, datorită faptului că „se caracterizează prin libertatea de creație, prin combinația de forme, culori, materiale și accesorii netradiționale”.


Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Lucrările designerei sunt într-adevăr destul de inovative și interesante, iar potrivit ei, un reper important la realizarea colecției a fost posibilitatea reutilizării diferitelor materiale și obiecte: „Deoarece în artă totul este posibil, prin intermediul reutilizării, combinării și plierii materialului am creat noi forme artistice”.

Totodată, Maria a menționat că la crearea accesoriilor dorite a utilizat și metoda „suflării cu spumă”.

„La realizarea colecției vestimentare am lucrat împreună cu coordonatoarea mea artistică, Ala Leancă-Lupu. Tot procesul a durat aproximativ un an, iar deoarece aceasta a fost confecționată prin metoda machetării, nu am întâmpinat dificultăți, ci dimpotrivă, am primit o mare satisfacție.”


Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Tânăra ne-a relatat că denumirea colecției, „Vato”, a fost inspirată de la renumitul guler voluminos și extravagant al costumelor spaniole din secolul al XVII-lea, întrucât elementele specifice acestuia – ondulate, gofrate și pliate, în formă de origami – se regăsesc în majoritatea ținutelor.

De ce roșu și negru?

„Am optat pentru contrastul dintre aceste două culori, pentru că negrul este considerat culoarea rafinamentului, a eleganței, a prestigiului, a seriozității și a inteligenței. Însă, în același timp, e destul de «misterios», adesea asociat cu necunoscutul. Culoarea roșie, dimpotrivă, atrage mereu atenția și transmite încredere în sine, voință puternică, îndrăzneală, hotărâre și pasiune”, subliniază tânăra creatoare de modă.

Potrivit Mariei, articolele vestimentare și accesoriile nu sunt nicidecum prêt-à-porter: „Este o colecție exclusivă, creată pentru a fi folosită în cadrul prezentărilor de modă în calitate de colecție artistică și teatrală, ce pune în valoare silueta, plasticitatea, structura formelor și contrastul de culoare ce îi oferă și mai multă valoare”.


Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Pasiunea pentru designul vestimentar

Tânăra designeră ne-a povestit că de mică dorea să aibă haine cât mai deosebite față de cele ale colegilor, să fie unică și originală, motiv pentru care mereu se întreba cum un simplu desen poate fi baza unor articolele vestimentare inedite. Totuși, primul pas în acest domeniu l-a făcut abia în anul 2015, când a depus actele la Colegiul Tehnologic din Chișinău, la specialitatea „Modelarea și tehnologia articolelor din piele”.

„Ulterior, simțind că îmi doresc să capăt mai multe cunoștințe în acest domeniu, am făcut și un curs de croitorie și cusătorie, iar după absolvirea colegiului am mers la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, la facultatea Arte Plastice și Design. Aici am studiat proiectarea tehnică și artistică a vestimentației, am învățat diferite metode și tehnici care pot fi utilizate în realizarea creațiilor vestimentare, dar și alte informații utile care m-au format ca specialistă în domeniu”, spune Maria.


Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Totodată, protagonista materialului nostru a menționat că pe viitor planifică să activeze în calitate de designeră vestimentară, acum fiind abia începutul carierei sale, doar că la moment dorește să-și continue studiile superioare la ciclul II, masterat.


Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sfaturi pentru tinerii care-și doresc să studieze această profesie

„Această profesie merită a fi studiată, fiindcă designul vestimentar este un domeniu foarte deosebit și interesant, însă este important ca tinerii să cunoască următoarele lucruri:
# nu e destul să aveți dorință și talent, ci trebuie și să munciți foarte mult, să fiți cu adevărat ambițioși;
# profesioniștii trebuie să fie capabili să posede bine desenul ca să-și poată transpune cu exactitate ideile pe foaie;
# e absolut necesară și cunoașterea etapelor tehnice, tehnologice și artistice de elaborare a vestimentației, dacă vreți ca lucrarea finală să fie exact așa cum v-o imaginați.”

Schițe


Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Sursă: Maria Lefter/arhivă personală

Aici găsiți pagina de Facebook a Mariei Lefter.

Preluat de la: diez.md