cel-mai-mare-butoi-din-lume-1-1.jpg

Acum, satul Scoreni din raionul Strășeni a devenit oficial gazda celui mai mare butoi din Moldova! În interiorul polobocului se află Complexul Muzeistic al satului, intrarea fiind gratuită. Inițiativa proiectului turistic a fost lansată în 2019. Vara aceasta, după aproape cinci ani de așteptare, muzeul din butoi este gata să-și primească primii vizitatori.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală din Moldova, butoiul de la Scoreni ar fi și cel mai mare din lume. Acesta are următoarele dimensiuni:
# înălțime – 11 m;
# lățime – 8.m;
# volum – 250 000 l.

Complexul Muzeistic al satului este o sală de expoziții și degustare a vinurilor, dar și a produselor locale.

De asemenea, în zona respectivă a fost construit un atelier de confecționare a poloboacelor, unde meșterii populari din regiune vor putea organiza masterclassuri pentru localnici și turiști. Participanții la aceste lecții de meșteșugărit vor avea ocazia să cumpere butoaiele confecționate de ei.

La fel, pe acest teritoriu a fost amenajată o scenă pentru desfășurarea diferitelor activități culturale și artistice, așa precum Hramul satului Scoreni, dar și alte festivaluri naționale și internaționale. În aceeași zonă a fost construită o parcare auto.

Butoiul, sau polobocul, este simbolul satului Scoreni. În această localitate s-au „născut” primele butoaie din lemn, iar acest meșteșug frumos a fost transmis din tată în fiu, din generație în generație, aducând renume polobocarilor din Scoreni. Construcția celui mai mare butoi din lume înseamnă promovarea tradiției locale, a elementelor tradiționale, a meșterilor populari, a produselor autohtone și a comunității din Scoreni.

Intrarea pe teritoriul complexului, dar și în muzeu este gratuită. Momentan, spațiul nu este dat în exploatare, deoarece urmează să fie făcute ultimele amenajări. Totuși, Svetlana Tabacari, primara satului Scoreni, a menționat pentru #diez că toți doritorii pot să vină și să-l vadă.

Amintim că, în 2019, un grup de tineri din cadrul Școlii de Gândire Critică Challenger au venit cu inițiativa implementării unui proiect turistic în localitatea de baștină (satul Scoreni), care urma să intre și în Cartea Recordurilor Guinness datorită dimensiunilor sale în cazul în care acesta avea să fie realizat. Până acum, recordul a fost deținut de Heidelberg, un oraș din sud-vestul Germaniei. Prin urmare, Moldova ar avea toate șansele să preia acest titlu.

Reamintim că în realizarea acestei inițiative s-a implicat și asociația „Baștina Scoreni”, care a făcut un apel către cetățeni să doneze pentru construcția acestui butoi din raionul Strășeni.

Preluat de la: diez.md