pixel.png

Adoptarea unui stil de viaţă sănătos a ajutat-o pe Andreea Marin să dea un bine-meritat restart organismului, scăpând astfel de problemele de sănătate cu care se confrunta în urmă cu câţiva ani. După o perioadă dificilă, traversată de multe complicaţii de ordin medical, vedeta nu ştia la cea vreme că toate complicaţiile proveneau de la un dezechilibru general al organismului.

După ce s-a documentat, vedeta a apelat la medici şi specialişti care să o ajute să-şi cureţe organismul prin detoxifiere. Astfel, a început să consume fructe şi legume bio cultivate în grădina casei şi să facă sport de trei ori pe săptămână.

Andreea Marin a vorbit despre parcursul dinutlimii ani care a dus-o la un echilibru între minte-trup-suflet, într-un seminar organizat de Irina Alionte şi echipa Bodyshape, sala de sport pe care o frecventează vedeta şi care a ajutat-o să se reîndrăgostească de mişcare.

<!–

Formul de quiz

–>

“A existat o poveste care m-a schimbat în mod profund. A început într-un moment din viaţa mea când nu mi-a fost bine. Am avut o nefericire împreună cu lipsa de sănătate. Ele merg mână în mână, corpul începe să sufere şi sa dea semnale că nu eşti în regulă. În momentul acela luasem 20 de kilograme în plus deşi făceam sport de cinci ori pe săptămână. Eram bolnavă. Nu era o problemă care să ţină de neglijenţă, pentru că eram ambiţioasă şi, totuşi, nu scăpam de un gram deşi făceam sport. Corpul meu avea o problemă de sănătate. Făceam lucrurile de capul meu, fără specialişti. A fost momentul în care am descoperit ce înseamnă detoxifierea, o dietă corecta făcută sunt supraveghere într-un centru specializat unde ai parte de izolarea de ritmul cotidian care nu îţi dă linişte, specialişti care îţi gătesc ce trebuie la o oră şi jumătate, aparatele şi terapiile care îţi curăţă corpul. Apoi, mişcarea pentru mine reprezintă viaţa. Mi-am pus în programul meu ora de sport, mi-am impus şi nu am regretat. Mişcarea înseamnă nu doar silueta ci şi respiraţie şi transpiraţie şi energie pozitivă. Am intrat în această echipă minunată de la Bodyshape alături de oameni de toate vârstele, mai supli, mai corpolenţi, care s-au îndragostit practic de acest mod de a face sport, 45 de minute, de trei ori pe săptămână. Sunt cazuri impresionante de oameni care au slăbit zeci de kilograme, chiar dacă nu făcuseră sport până atunci”, a povestit vedeta în cadrul seminarului RESTART.

 

Preluat de la: csid.ro