shutterstock_2306513789-scaled.jpg

Vara este anotimpul ideal pentru a ne bucura de soare și de activități în aer liber, însă pentru unele persoane, cu care ne întâlnim din ce în ce mai frecvent în cabinetele dermatologice în ultima vreme, expunerea la soare poate provoca probleme cutanate neplăcute. Alergiile solare și fotosensibilitatea sunt afecțiuni comune care pot transforma o zi plăcută într-un disconfort major, afectând semnificativ calitatea vieții în timpul verii.

Cu toate acestea, prin adoptarea unor măsuri preventive adecvate și prin recunoașterea timpurie a simptomelor, majoritatea reacțiilor pot fi gestionate eficient. Și totuși, nu trebuie uitat faptul ca protejarea pielii de radiațiile UV nu doar previne aceste afecțiuni, dar contribuie și la menținerea sănătății generale a pielii, prevenind îmbătrânirea prematură și reducând riscul de cancer de piele.

Alergiile Solare și Fotosensibilitatea: Cum să recunoști și să previi problemele cutanate în perioada verii

Alergiile solare, cunoscute și sub denumirea de erupții polimorfe la lumină, sunt reacții ale pielii la expunerea la radiațiile ultraviolete (UV). Acestea apar de obicei la începutul verii sau în timpul unei vacanțe în zone însorite, când pielea nu este încă obișnuită cu soarele intens.

Alergiile solare pot fi declanșate si de contactul cu anumite substanțe înainte de expunerea la soare. Parfumurile, dezinfectanții și chimicalele utilizate în unele produse de protecție solară sunt printre cele mai comune substanțe care pot sensibiliza pielea, făcând-o mai vulnerabilă la radiațiile UV și provocând reacții alergice.

Utilizarea anumitor medicamente poate crește sensibilitatea pielii la soare, determinând apariția rapidă a arsurilor solare. Antibioticele tetracicline, analgezicele, cum ar fi ketoprofenul, sunt exemple de medicamente care pot cauza fotosensibilitate.

Prezența altor afecțiuni cutanate, cum ar fi dermatita atopica, poate amplifica riscul de a dezvolta o alergie solară. Pielea deja afectată de aceste afecțiuni poate reacționa mai intens la expunerea la soare, agravând simptomele existente și declanșând noi reacții alergice.

Istoricul familial joacă, de asemenea, un rol semnificativ în susceptibilitatea la alergii solare. Persoanele care au alți membri ai familiei cu alergii solare prezintă un risc mult mai mare de a dezvolta această afecțiune. Factorii genetici pot influența modul în care pielea reacționează la expunerea la radiațiile UV, crescând predispoziția la reacții alergice.

Simptomele alergiilor solare includ apariția unor leziuni eritematoase și uneori mici vezicule, însoțite de prurit intens, la nivelul zonelor cutanate expuse. Aceste simptome pot apărea la câteva ore după expunerea la soare și pot dura de la câteva zile până la o săptămână, în funcție de severitatea reacției și de măsurile adoptate pentru a o trata.

Fotosensibilitatea se referă la sensibilitatea crescută a pielii la radiațiile UV, cauzată de expunerea la anumite substanțe chimice sau medicamente. Aceasta poate provoca reacții severe ale pielii chiar și la o expunere redusă la soare. Substanțele și medicamentele care pot cauza fotosensibilitate includ antibiotice (tetracicline, fluorochinolone), medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen), diuretice, antidepresive și produse cosmetice sau parfumuri care conțin uleiuri esențiale.

Simptomele fotosensibilității pot varia de la eritem (înroșirea pielii), arsuri solare severe, erupții cutanate, până la vezicule și descuamare a pielii. Aceste simptome pot apărea la scurt timp după expunerea la soare și pot persista mai multe zile, fiind adesea necesară intervenția medicală.

Prevenirea alergiilor solare și a fotosensibilității începe cu evitarea expunerii excesive la soare, în special în timpul orelor de vârf, între 10:00 și 16:00, când radiațiile UV sunt cele mai puternice. Este esențială purtatarea de haine care acoperă cât mai mult din suprafața cutanată, precum tricouri cu mâneci lungi, pantaloni lungi și pălării cu boruri largi care oferă umbră feței și gâtului.

Utilizarea unei protecții solare adecvate este deosebit de importantă. Este necesara alegerea unui produs cu spectru larg, care protejează atât împotriva razelor UVA, cât și UVB, și care are un factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30. Crema de protecție solară trebuie aplicată cu 20-30 de minute înainte de a ieși afară și necesita reaplicare la fiecare două ore sau mai des, dacă înotați sau transpirați.

Testarea produselor cosmetice este, de asemenea, o măsură preventivă importantă. Anumite produse de îngrijire a pielii sau cosmetice pot conține ingrediente care cauzează fotosensibilitate. Este recomandată testarea acestor produse pe o mică porțiune de piele înainte de a le folosi pe zone mai extinse, pentru a observa dacă provoacă reacții adverse.

Pentru persoanele care iau medicamente, este important să consulte medicul sau farmacistul pentru a verifica dacă acestea pot cauza fotosensibilitate. Dacă este posibil, sunt necesare discuții despre alternative sau măsuri suplimentare de protecție solară ce pot fi luate pentru a reduce riscul de reacții cutanate.

În cazul în care apar simptome de alergie solară sau fotosensibilitate, este evident esențială eliminarea expunerii la UV. Aplicarea unor comprese reci sau a unui duș rece poate ajuta la calmarea pielii și reducerea inflamației. Este importantă menținerea hidratată a pielii utilizând loțiuni calmante, care pot oferi o senzație de răcorire și pot ajuta la repararea barierei cutanate.

Medicamentele antihistaminice pot fi de ajutor pentru a reduce pruritul și inflamația. Acestea pot fi achiziționate fără prescripție medicală, dar este întotdeauna recomandată consultarea unui medic înainte de a începe orice tratament medicamentos.

În cazurile severe de alergie solară sau fotosensibilitate, poate fi necesar un consult dermatologic. Medicul poate recomanda tratamente mai puternice, cum ar fi creme cu corticosteroizi pentru a reduce inflamația sau poate ajusta medicația pentru a evita reacțiile viitoare. De asemenea, dermatologul poate efectua teste pentru a identifica exact ce a cauzat fotosensibilitatea, oferind astfel informații precise pentru a preveni reacțiile viitoare.

Preluat de la: csid.ro