„Faptul că am apelat la ovocite donate nu a diminuat în niciun fel dorința mea de a fi mamă”, spune Cristina. La doar 31 de ani, după o intervenție chirurgicală pentru endometrioză, a aflat că rezerva ovariană îi era aproape inexistentă. Visul de a avea un copil devenea, brusc, incert.
Potrivit Dr. Corina Gică, medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în infertilitatea cuplului, problema a fost evidentă încă de la prima evaluare.
„De la prima ecografie mi-am dat seama că rezerva ovariană este foarte scăzută. Numărul de foliculi antrali era extrem de redus, iar istoricul intervenției pentru endometrioză explica afectarea funcției ovariene”.
Prima opțiune a fost stimularea ovariană, în speranța obținerii unor ovocite proprii.
„Am încercat să obținem foliculi prin stimulare ovariană, dar răspunsul a fost minim. Nu am reușit să obținem ovocite viabile”, explică medicul.
Cristina își amintește acea perioadă: „Îmi doream să obținem și ovocite de la mine, dar nu am făcut o tragedie din asta. Mă gândeam că dacă nu va funcționa, vom apela la planul nostru de rezervă – ovocite donate. Și asta m-a ajutat să îmi păstrez calmul și încrederea. Doamna doctor a încercat să obțină ovocite proprii, dar nu a reușit. Ulterior, a venit propunerea de ovocite donate. Noi am privit-o ca pe o șansă reală.”
În România, procedurile cu ovocite donate implică colaborarea cu bănci externe specializate.
„În prezent, majoritatea clinicilor din România colaborează cu bănci de ovocite sau spermă din străinătate, unde donatoarele sunt riguros testate genetic, infecțios și medical”, explică dr. Corina Gică, medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în infertilitatea cuplului.
Etapele procedurii:
„Din ziua embriotransferului am plecat cu o satisfacție și bucuroși, ca și când aș fi aflat vestea că sunt însărcinată.”
Citește și: Ovocite donate: când este indicată folosirea lor şi care este cadrul legal în România
Dr. Corina Gică spune că, dincolo de protocolul medical, infertilitatea este o provocare emoțională profundă.
„Pentru multe cupluri, infertilitatea înseamnă o luptă lunară pentru două liniuțe pe testul de sarcină. Este o presiune emoțională uriașă. Când ajungem la opțiunea ovocitelor donate, discutăm mult despre acceptare și despre ce înseamnă, de fapt, să fii părinte.”
Cristina: „Dacă ovocitul nu este biologic al tău și este donat, asta nu înseamnă că te face mai puțin mamă. Relația noastră cu bebelușul nu se bazează pe ADN, ci pe legătura emoțională care deja se construiește.”
Pentru Mihai, soțul Cristinei, totul se rezumă simplu: „Ne-a schimbat viața.”
Dr. Corina Gică, medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în infertilitatea cuplului: „Mă bucur că acest cuplu a înțeles că important este să aducă iubire în viața lor și să devină părinți, nu doar să transmită mai departe materialul lor genetic. Paternitatea și maternitatea înseamnă atașament și responsabilitate.”
Infertilitatea este o realitate tot mai frecventă: aproximativ 1 din 5 cupluri se confruntă cu dificultăți în obținerea unei sarcini. Printre cauzele importante se numără endometrioza, o afecțiune care afectează foarte multe femei aflate la vârsta fertilă și care poate compromite semnificativ rezerva ovariană. În astfel de situații, procedurile de fertilizare in vitro (FIV) – inclusiv cele realizate cu ovocite donate – oferă șanse considerabil mai mari de succes, mai ales în cazurile în care rezerva ovariană este sever diminuată.
Preluat de la: csid.ro
