486316563_1135785975231583_4743757199791144475_n.jpg

Mergând la pas prin Chișinău, poți observa influențe culturale din întreaga lume: de la restaurante coreene la străzi cu denumiri în cinstea lui Gagarin sau a orașului Paris. Astfel, echipa #diez vrea să vadă cât dintre cele peste 195 de țări însemnate pe glob poate fi descoperit chiar aici, acasă. Mai exact, ne-am propus să explorăm locațiile care oferă o frântură din alte culturi, fie că e vorba despre gastronomie, arhitectură, toponimie, istorie, artă, fie despre cumpărături.

În acest material îți povestim despre Ungaria.

În fiecare an de studii, Universitatea Liberă Internațională din Moldova organizează cursuri gratuite de limbă maghiară pentru tineri și adulți, inclusiv pentru cei care nu sunt studenți și indiferent de nivelul de cunoaștere a limbii.

Adresă: str. Vlaicu Pârcălab, nr. 52

Universitatea de Stat din Moldova a lansat în anul 2025 cursurile gratuite de limbă maghiară. Acestea sunt disponibile pentru studenții USM, de la orice ciclu de studii și indiferent de nivelul de cunoaștere a limbii.

Adresă: str. Mihail Kogălniceanu, nr. 65a

Lucrarea, scrisă de Ferenc Molnár, spune povestea golanului Liliom, strigător la carusel într-un bâlci de la marginea Budapestei. Într-o seară, Liliom o întâlnește pe Julika, se îndrăgostește și o ia de nevastă. Viața de familie, însă, nu prea pare să-i priască fostului artist de bâlci. Când Julika rămâne însărcinată, acesta trebuie să ia o decizie în urma căreia nimic nu va mai fi la fel.

Notă: Ferenc Molnár a fost un scriitor și dramaturg maghiar, cunoscut mai ales pentru romanul „Băieții din strada Pál” și pentru piesa „Liliom”. S-a remarcat prin construirea unor dialoguri moderne, ironie fină și o înțelegere lucidă a naturii umane.

Lucrarea poate fi văzută la Teatrul Republican „Luceafărul”.

Adresă: str. Veronica Micle, nr. 7

Acțiunea din spectacol se desfășoară într-un castel unde doi dramaturgi, Turai și Gál, îl însoțesc pe tânărul compozitor Adam pentru a-i face o surpriză logodnicei sale. În loc să fie surpriză plăcută, ei asistă la o întâlnire compromițătoare între Ana și Almády, generând o serie de neînțelegeri comice. Tema principală este cum minciunile și interpretările greșite ajung să creeze adevăruri aparente, iar situațiile de neînțeles duc la umor.

Lucrarea poate fi văzută la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”.

Adresă: str. Mihai Eminescu, nr. 55

La patiseriile DaviDan găsești șapte tipuri de kurtos. Prețul acestora începe de la 36 de lei.

Notă: kürtőskalács, numit pe scurt „kurtos”, este un desert tradițional maghiar, preparat din aluat dospit rulat pe un cilindru și copt pe jar. După coacere, este acoperit cu zahăr care se caramelizează, iar adesea se adaugă nucă, scorțișoară, cocos sau cacao.

Adresele patiseriilor DaviDan din Chișinău pot fi găsite aici.

Federația Națională de Teqball din Republica Moldova are rolul de a promova teqball-ul, a organiza competiții la nivel național și a susține sportivii în competițiile internaționale.

Notă: teqball este un sport relativ nou, inventat în Ungaria în 2014, care combină elemente de fotbal și tenis de masă. Se joacă pe o masă curbată specială, iar mingea trebuie să fie lovită doar cu picioarele, capul sau pieptul, fără să atingă mâinile.

Adresă: str. Gheorghe Cașu, nr. 30

În anul 2023, în Parcul „La Izvor” din capitală a fost amenajat un teren de teqball. Acesta este deschis tuturor doritorilor de a juca.

Adresă: str. Calea Ieșilor

Budapest Shopping Center este un centru comercial de dimensiuni medii, cu magazine și servicii diverse. Unica sa legătură cu Ungaria se datorează numelui.

Notă: Budapesta este capitala Ungariei și cel mai mare oraș al țării, situat în partea central-nordică a Europei Centrale, pe malurile râului Dunărea. Acesta s-a format prin unirea a trei orașe vechi: Buda, Pesta și Óbuda.

Adresă: bd. Dacia, nr. 16/1

Totodată, în Chișinău își au sediul mai multe organizații care reprezintă poporul maghiar, inclusiv Ambasada Ungariei în Republica Moldova.

Preluat de la: diez.md