Într-o lume care glorifică productivitatea, multe femei trăiesc permanent într-o stare de tensiune între job, familie, relații și așteptările sociale. De cele mai multe ori, burnout-ul este asociat cu munca — dar efectele sale se extind mult dincolo de birou. Unul dintre domeniile în care impactul este profund și adesea ignorat este fertilitatea.
Epuizarea cronică nu se instalează brusc. Apare subtil — prin oboseală constantă, anxietate, iritabilitate și pierderea motivației. Iar când corpul este într-o stare de stres continuu, mecanismele hormonale se dezechilibrează, afectând ovulația și șansele de concepție.
„Burnout-ul reprezintă o cauză clară de infertilitate. Fazele avansate de oboseală pot împiedica atât fertilizarea ovocitului, cât și implantarea embrionului, fie că vorbim despre o sarcină naturală sau obținută prin FIV”, explică dr. George Vasilescu, medic ginecolog..
Tratamentele balneare de la Sovata sunt gândite pentru a sprijini femeile care își doresc o sarcină, fie natural, fie prin reproducere asistată. Acestea se recomandă în special în luna premergătoare procedurilor de FIV, pentru reglarea echilibrului hormonal și reducerea stresului. În unele cazuri, este indicată o cură mai lungă, de 3-4 luni, pentru rezultate optime.
Primul semn evident este dificultatea de a obține o sarcină după o perioadă îndelungată de încercări. Alte indicii pot include:
Aceste simptome pot fi semnale că organismul este într-un dezechilibru profund, iar stresul și oboseala afectează procesele naturale de reproducere.
Stresul și infertilitatea – o legătură reală
„Stresul joacă un rol major în infertilitate. Persoanele epuizate și mereu îngrijorate obțin mai greu o sarcină. În timpul stresului, organismul secretă hormoni care mențin corpul într-o stare de alarmă, inhibând procesele reproductive. În schimb, fertilitatea se manifestă optim atunci când corpul este relaxat și liniștit”, explică specialistul.
Nu e întâmplător că multe sarcini apar în concediu, când presiunea cotidiană dispare, iar corpul își regăsește echilibrul.
Sovata este recunoscută încă din secolul trecut pentru efectele terapeutice ale apelor sărate și nămolului sapropelic peloidogen. Climatul blând și liniștitor, combinat cu tratamentele balneare personalizate, creează cadrul ideal pentru regenerare și vindecare.
„Un prim pas spre redobândirea fertilității este reducerea stresului. Tratamentele de la Sovata acționează asupra sistemului nervos, au efect antiinflamator pelvin și contribuie la refacerea echilibrului hormonal. În multe cazuri, inflamațiile pelvine cronice sau chisturile ovariene pot fi cauze ascunse ale infertilității, iar aceste terapii naturale le pot ameliora semnificativ”, subliniază dr. Vasilescu.
Programele de tratament din Sovata sunt adaptate pentru femeile care se pregătesc pentru fertilizare in vitro, dar și pentru cele care își doresc concepția naturală. Aceste terapii:
Și pentru viitorii tătici există programe speciale, bazate pe relaxare, terapii din plante și refacerea echilibrului hormonal.
Foto: shutterstock
Preluat de la: csid.ro
